Centrala fotovoltaică şi finalizarea lucrărilor la Căminul Cultural din Guşoeni se află pe lista de priorităţi a primarului Nicolae Concioiu.
„Odată cu punerea în funcţiune a centralei, vom avea posibilitatea de a ne asigura energia electrică necesară în cadrul şcolii, dispensarului, primăriei. De asemenea, şi iluminatul stradal va fi asigurat din aceeaşi sursă. În ceea ce priveşte banii care vor fi economisiţi, aceştia vor avea o destinaţie precisă către elevii şcolii gimnaziale pe care îi vom putea implica în diferite activităţi educaţionale gen excursii şi tabere şcolare”, a declarat primarul Nicolae Concioiu.
Alesul social-democrat din Guşoeni a mai precizat că, anul viitor va avea loc inaugurarea Căminului Cultural din localitate: „Clădirea despre care vorbim avea aproximativ 100 de ani şi nu mai putea fi refăcută. Aşa că a fost nevoie să fie dărâmată în totalitate şi reconstruită din temelii. În acest moment, lucrările sunt finalizate în proporţie de aproximativ 90 la sută, aşa că anul viitor vom fi bucuroşi să inaugurăm noul sediu”, a conchis primarul din Guşoeni.