*Titlul acestor însemnări ar fi trebuit să fie: Regele, calea regală, o înmormântare românească, intelighenţia, inteligenţii şi mitul eroului salvator. Titlul unui articol nu poate avea, însă, atâta arborescenţă.

La Curtea de Argeş, locul dinastiei regilor, s-a întâmplat, sâmbătă, 16 decembrie, trecerea dincolo a Regelui Mihai. Trecerea dincolo nu este graniţă opacă, ci vamă.

Un impresionant ritual românesc, de la primirea cortegiului funerar în gara din Curtea de Argeş până la slujba religioasă şi coborârea rămăşiţelor regale omeneşti în cripta aşezată în preajma înaintaşilor.

În tăcere, mii de oameni, răspândiţi inimaginabil de teofanic pe dealurile de lângă gară, au aprins telefoanele, salutând sobru Regele, îngânând mitul eternei reîntoarceri.

O tăcere germinativă, construită acum după legea găurilor negre, unde particulele absorb energia până la epuizare, având, dintr-o dată, o implozie străfulgerătoare, care mişcă universul. Acum tăcerea culturală a persoanelor, a mulţimii, de fapt, a mulţimii ca persoană, ar trebui să mişte societatea. Este ceea ce şi-a dorit, de fapt, intelighenţia şi inteligenţii. De aceea, au creat un nou mit: Prinţul Nicolae. El este fiul risipitor, îndrăgostit în afara obiceiurilor familiei, aproape exilat de cei de la curte, malefici, iubit, însă, de monarh. I se refuză prezenţa alături de cel iubit, monarhul, şi aleargă pe lângă tren, nu ca altădată, eroul de pe un cal alb, ci într-o maşină decentă, austeră, aşadar, morală. Fiul risipitor devine un simbol: ar trebui să înlocuiască regele. Intelighenţia şi inteligenţii, uneori elevii celor dintâi, au construit mitul eroului salvator: Prinţul Nicolae.