Actualitate

Apă caldă, distracţie, saună şi multă voie bună, de Sărbători, la Water Park

Craiovenii sunt aşteptaţi în număr cât mai mare, de luni până duminică, în intervalul orar 10.00 – 20.00, inclusiv în zilele de sărbători, la Complexul Acvatic Water Park din Craiova, complex ce oferă vizitatorilor o zonă acoperită cu bazine şi tobogane în suprafaţă totală de 2.550 de metri pătraţi.

Cei care aleg să îşi petreacă sărbătorile la Water Park se pot delecta în bazinul de înot cu o suprafaţă totală de 209,16 mp sau pot trăi o experienţă unică într-unul dintre cele cinci tobogane aflate în interiorul clădirii (Magic Hole cu lungimea de 126,81 m, Black Hole cu lungimea de 115,36 m, Aquatube cu lungimea 80,21 m şi 2 tobogane Body Slide cu lungimea de 80,61 m).

Tot în cadrul Water Park-ului din Craiova, vizitatorii se pot bucura de o saună modernă, deschisă zilnic, în intervalul orar 10.00 – 18.30.

Taxele de intrare propuse sunt:

• 24 lei pentru copii între 5 şi 10 ani, de luni până vineri – brăţară albă
• 36 lei pentru persoanele de peste 10 ani, de luni până vineri – brăţară albastră
• 34 lei pentru copii între 5 şi 10 ani, în weekend – brăţară roşie
• 50 lei pentru persoanele de peste 10 ani, în weekend – brăţară neagră
• 15 lei taxa saună pentru persoanele de peste 16 ani – brăţară verde
Numărul maxim de persoane în spaţiul amenajat în interiorul Obiectului 3 - Clădirea pentru bazine acoperite şi jocuri de apă este de 280.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...