Drepturile sunt micile noastre distanţe între trei puncte de suspensie. Sunt drumurile noastre cele mai scurte care unesc muchiile nemişcate, pe care noi avem o purtare cinstită, fără ezitare. Drepturile sunt oftatul nostru care iese descumpănit din tăietura verticală pe suflet, sunt repere la care tot netezim, sunt tot ceea ce ni se cuvine la împărţeala fără înşelătorii. Nu mai ştiu câte ţi-au spus alţii, dar avem dreptul să dăm de o mie de ori cu stângul în piatră şi să ne ierte cineva de fiecare dată.

Avem dreptul să muşcăm din normalitate şi să ne bucurăm, nevinovat, că vine în sfârşit şi rândul nostru. Avem dreptul să ne simţim fericiţi pentru că am fost daţi deoparte şi pentru că, atunci când credeam că întregim doar o numărătoare, cineva ne-a şoptit: „Nu eşti o cifră, eşti o binecuvântare”. Avem dreptul să declinăm invitaţiile plicticoase ale celor care ne văd ieftini şi vulnerabili şi să devenim opţiunea celor care s-ar chinui oricât pe o fâşie de speranţă pentru a ne adormi cu capul pe piept. Avem dreptul să chiulim mâine şi să aruncăm în aer zecile de petiţii şi contestaţii ce ni se pun în cârcă, pentru că poţi schimba un om doar iubindu-l. Pentru că greşelile, atâtea câte or fi ele, se corectează, nu se taxează. Pentru că reproşurile sunt ca mătreaţa albă care se vede pe umerii aduşi în faţă.

Avem dreptul să alegem ce ni se potriveşte, nu să decidă o majoritate aiurită pentru noi. Avem dreptul să dormim liniştiţi strângând în braţe ce iubim mai tare, avem dreptul să reprezentăm mai mult decât ca o fiinţă sufocată într-o urnă a destinului, avem dreptul să ne urmăm franc instinctul, avem dreptul să fim devotaţi celor care iubesc dreptul nostru şi nu-l calcă în picioare. Avem dreptul virgin de a fi fericiţi şi de a lega fericirea de noi atunci când apare ea, nu când suntem obligaţi să credem că mai mult nu se poate. Avem dreptul să ne împăcăm gratis cu noi când ceilalţi ne stabilesc preţul reconcilierilor. Avem dreptul să ne zâmbească obrazul după atâtea „cântece” de potolire în care a fost încordat, lovit, uns de lacrimi şi forţat să accepte că durerile sunt ceva familiar, în locul mângâierilor care le şterg.

Avem dreptul de a nu ne mai conserva existenţa pentru permanenta satisfacţie a altora, avem dreptul de a ne racorda la cei care ne iau ca pe cea mai frumoasă normă de supravieţuire. Şi poate într-o zi o să ne ia de tot, ca pe acea noţiune care reflectă esenţialul. Căci, pare amuzant, dar noi, oamenii, avem n principii şi doar două cuvinte cu care răzbim în forma perfectă. Avem dreptul să ne furişăm de lumea nebună şi să devenim loţiunea de corp a celor care sunt formulele noastre chimice ideale, avem dreptul să concepem istorie şi să ne revizuim viitorul prin acea democraţie romantică ce aproape întotdeauna începe printr-o revoltă. Avem dreptul să locuim unii în alţii fără să ne grăbim, atunci când avem nevoie să nu mai fim ostatici în simple locuinţe. Avem dreptul să facem abstracţie de cei care au jucat x şi zero pe anii noştri, care au zgâriat iubirea precum acele de cusut plimbate pe discuri, care niciodată nu se vor mai auzi ca la început. Avem dreptul incontestabil de a fi fundamentul unei iubiri aşa cum am desenat-o noi în minte că am vrea să fie vreodată, avem dreptul să fim ortografia fără cusur a celor care se rescriu cu noi, avem dreptul şi putem să fim caligrafici de la un capăt la altul al rândului, avem dreptul să ne considerăm buni şi să credem în asta. Avem dreptul nealterat de a ne repara cât se poate de repede, de a cere alinare, avem dreptul de a ne obişnui cu vorba blândă, avem dreptul de a ne îngădui să fim dependenţi de tot ceea ce nu ne mai strică.

Avem dreptul să râdem cu atâta poftă până rămânem fără aer, avem dreptul să ne simţim tineri fără să părem ciudaţi, pentru că noi nu venim pe pământ ca să îmbătrânim înţelept, ci ca să întinerim tot mai tare, în batălia cu timpul. Avem dreptul să fim recunoscuţi în mulţime şi atunci când ne ţipă în minte cuvintele celor pentru care suntem nimeni, cineva să-ţi arunce un bilet pe care scrie „eşti locul meu preferat din autobuz”. Avem dreptul să izbucnim odată şi odată şi din poziţia soldaţilor care se justifică să devenim ape curgătoare de munte pe care nu le mai prinde nimeni şi nici nu le seacă. Avem dreptul să fim extraordinari şi avem dreptul să-i păstrăm lângă noi pe cei care ne-o amintesc zilnic ori înainte de culcare. Avem dreptul de a săruta fără ruşine palme incredibile în care se mută pulsul şi viaţa toată, avem dreptul de a trăi o sută de vieţi într-una singură. Avem dreptul să nu mai renunţăm ca altă dată de focul celor nu pot să ne înţeleagă felul şi iubirea.

Avem acel drept de vis să ne recâştigăm restul drepturilor pierdute şi să fim mândri de asta, pentru că doar ce nu e făcut din iubire e făcut cu vină. Avem dreptul să ne simţim vii, nu doar să respirăm, pentru că ziua de mâine pare departe şi de cele mai multe ori avem doar clipa asta să ne bucurăm de dreptul nostru, fără ca el să mai fie umbrit de obligaţii.