Sub Lupă

Contractele Oltchimului, verificate de OPSPI

Toate contractele de achiziţii publice cu valoare iniţială de cel puţin 500.000 de euro au fost solicitate de Ministerul Economiei

Acţionarii Oltchim au fost convocaţi într-o Adunare Generală pe 05 noiembrie pentru a aproba solicitarea Ministerului Economiei de transmitere către Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie a contractelor de achiziţii publice cu valoare iniţială de cel puţin 500.000 de euro sau echivalentul în lei. Ministerul Economiei a propus miercuri, 03 octombrie, aprobarea pentru punerea la dispoziţia Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie, în termen de 14 zile de la data hotărârii AGA, a tuturor contractelor de achiziţie publică cu valoare iniţială, totală, care este egală sau mai mare de 500.000 de euro sau echivalentul în lei, indiferent de metoda de atribuire şi de obiectul acestor contracte, însoţite de un raport privind legalitatea, oportunitatea, stadiul şi derularea fiecărui contract, întocmit de personalul de specialitate din cadrul societăţii.
Solicitarea ministerului vine la o zi după ce la Oltchim a fost numit un nou director general, Mihai Bălan, şi după ce premierul Victor Ponta a spus că aşteaptă ca noul şef al combinatului să rezilieze toate contractele cu firmele „căpuşe”, să repornească secţiile care pot asigura o producţie „realistă”, nu pe stoc, şi să colaboreze cu consultantul pentru ştergerea datoriilor combinatului şi pregătirea noii privatizări. Totodată, acţionarii vor discuta şi constituirea unei garanţii imobiliare pentru garantarea plăţii datoriei Oltchim către Societatea Naţională a Sării, sucursala Exploatare Minieră Râmnicu Vâlcea. Oltchim va garanta cu un imobil situat în comuna Bradu din judeţul Argeş. Termenii plăţii datoriei au fost stabiliţi printr-un protocol de eşalonare.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...