Sâmbătă, 25 noiembrie a.c., va avea loc congresul Ligii Aleşilor Locali ai Partidului Naţional Liberal, eveniment ce se va desfăşura în municipiul Cluj-Napoca. Cu acest prilej, o delegaţie numeroasă, formată din 40 de primari, vor reprezenta filiala Vâlcea a Partidului Naţional Liberal în cadrul alegerilor unui nou birou de conducere a Ligii Aleşilor Locali. La acest eveniment va participa şi preşedintele PNL, domnul Ludovic Orban.
În cadrul aceluiaşi eveniment, se vor prezenta şi se vor supune votului delegaţilor o serie de documente programatice precum: „Rezoluţia LAL-PNL – Anul Centenarului Marii Uniri”, „Rezoluţia Ligii Aleşilor Locali ai PNL – Buna Guvernare Locală”, „Programul pentru sprijinirea aleşilor locali ai PNL” sau „Programul privind pregătirea candidaţilor PNL pentru alegerile locale din 2020.
Liga Aleşilor Locali este o structură constituită în cadrul PNL formată din orice membru al PNL, validat ca ales local, care deţine funcţia de: primar, viceprimar, consilier local, preşedinte de consiliu judeţean, vicepreşedinte de consiliu judeţean sau consilier judeţean. Importanţa acestui for este însemnată, având atribuţii în coordonarea activităţii membrilor PNL din administraţia publică locală, identificarea, sintetizarea şi elaborarea unor strategii în vederea rezolvării problemelor referitoare la pregătirea candidaturilor şi exercitarea mandatelor aleşilor locali ai PNL, îmbunătăţirea continuă a imaginii aleşilor locali liberali prin iniţierea, susţinerea şi dezvoltarea politicilor publice (liberale) în administraţia publică locală, întărirea rolului autorităţilor locale şi judeţene în reprezentarea intereselor cetăţenilor, furnizarea de servicii publice de calitate colectivităţilor locale, în contextul unei dezvoltări locale (comunitare) durabile, sau elaborarea şi implementarea unor programe de perfecţionare a aleşilor locali în domenii prioritare pentru administraţia publică locală cu scopul dezvoltării abilităţilor manageriale.