HCM Râmnicu Vâlcea, una din cele mai în formă echipe din Liga Naţională de handbal feminin, termină anul 2017 pe podium, după ce a câştigat şi ultimul meci din acest an. În ultimul joc, trupa lui Aurelian Roşca s-a impus, în deplasare, cu 26-22 (12-10) în faţa echipei AHCM Slobozia şi a urcat pe locul 2.
În cel mai aşteptat meci al etapei a 10-a, Măgura şi SCM Craiova au obţinut câte un punct, după 24-24, fiind devansate în clasament de HCM Rm. Vâlcea, care reuşeşte a şaptea victorie din acest campionat.
A fost ultimul meci oficial al echipei HCM Rm. Vâlcea în acest an, campionatul urmând să se întrerupă până pe data de 10 ianuarie 2018, pentru a face loc pregătiri şi participării naţionalei la Campionatul Mondial.
HCM: Blazek, Razum - Glibko 6, Lopez 5, Vasileuskaya 4, Gavrilă 3, Florica 3, Fernandez 2, Adespii 2, Krnic 1, Băcăoanu, Vukcevic, Badea.
Antrenori: Aurelian Roşca (principal), Gheorghe Sbora, Ionel Gheorghe.
…ştire în curs de actualizare