Special

10.000 de puieţi au fost plantaţi în Dolj de sute de voluntari

La Greceşti, în judeţul Dolj, 650 de voluntari au plantat, sâmbătă, 10.000 de puieţi forestieri de cer, pe o suprafaţă nouă, de 2 hectare.

“Acolo unde greşelile trecutului au provocat atâtea calamităţi prezentului, faptele bune ale prezentului vor garanta o lume ocrotită de natură şi nu una pierdută în deşert viitorului. Plantăm pe un teren cu risc mare de alunecare. Solul se va fixa şi se vor forma perdele de protecţie. În timp, pădurile vor redeveni păduri, iar oamenii... oameni, cu lecţia propriilor pierderi, din propriile greşeli, învăţată. Să “plantăm fapte bune în România” nu mai reprezintă o datorie sau o necesitate, ci devine o înţelegere corectă a lumii în care trăim, în care o şansă pentru natură este, de fapt, o şansă pentru noi înşine!", declară Marlena Melinescu, coordonator local Dolj.

Voluntarii au primit în urma activităţii de plantare sau de organizare o diplomă Green Endorsement, recunoscută în CV de peste 30 de companii de renume (detalii pe www.plantamfaptebune.ro, secţiunea Green Endorsement).
Acţiunea a fost realizată cu sprijinul următorilor parteneri instituţionali: Ministerul Apelor şi Pădurilor, Romsilva, Jandarmeria Română şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Organizatorii locali au fost: Asociaţia CREŞTINI şi Consiliul Local Călăraşi. Partenerii locali ai acţiunii sunt: Palatul Copiilor Craiova, Gruparea Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti”, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj, Şcoala Militară de Subofiţeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Dragăşani, Şcoala Postliceală sanitară SAN-ECO-MED Craiova, Eco Şcoli şi Eco Grădiniţe din Dolj: Şcoala Gimnazială Coşoveni, Şcoala Gimnazială “Nicolae Romanescu”, Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu”, Şcoala Gimnazială “Sf. Dumitru”, Grădiniţa “Floarea Albastră“, Grădiniţa “Dumbrava Minunată”, Grădiniţa “Nicolae Romanescu”, Grădiniţa “Elena Farago”, Şcoala Specială “Sf. Vasile”, companii şi voluntari independenţi. Sponsorul local al evenimentului este Cinema INSPIRE Craiova.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...