Opinii

 

...Poezia, în iubire, în dragoste, în prietenie, în melancolie, în revoltă

Boemele lui Petrinel Ştefănescu se desfăşoară, în ceea ce au mai bun, precum filosofia fiinţei.

Constantin Noica povesteşte în “Sentimentul românesc al fiinţei” despre Constantin Brâncuşi: “În oraşul în care şi-a înălţat «Coloana fără sfârşit» se pot vedea, aşezaţi în grădina casei unde locuia el atunci, bolovani de piatră splendid şlefuiţi nu de artist, ci de ape. Brâncuşi găsise în apa Jiului o expresie directă pentru un fel de devenire întru fiinţă a pietrei”.

Versurile lui Petrinel Ştefănescu nu sunt şlefuite de retorică, sunt vitalizate de stilul lui inefabil, de dincolo sau de dincoace de limbă.
Cuvintele din poezia lui Petrinel Ştefănescu nu au corporalitate, devin fluid, ca formă în sine, exprimă uzualitatea, zborul. Înainte de a fi vesele sau triste, sunt libere. Nu au o temă sau o supratemă. Aşteaptă o temă sau o supratemă: iubirea, dragostea, prietenia, tradiţia, Constantin Gibescu, melancolia, blestemul.

Nu propun o feerie, un basm, cum ar spune, păstrând proporţiile, Constantin Noica, ci le descoperă: în iubire, în dragoste, în prietenie, în melancolie, în revoltă.

Poetul nu va numi viaţa sau moartea. Le va vrăji, la va impropria, le va umaniza, între: “Să nu uiţi, în casa de pe drum/ Liniştea se vinde cu blesteme” şi: “Se-apropie Decembrie de Bou/ Ca de poporul meu Academia”.

Autorul acestor rânduri este liniştit: Petrinel Ştefănescu şi-a publicat versurile. Înaintaşul lui şi bunicul meu, Gheorghe Bobei, în urmă cu cincizeci de ani, nu a mai apucat...

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...