Joi, 16 noiembrie a.c., va avea loc deschiderea oficială a standului de prezentare al judeţului Vâlcea, amenajat în cadrul Târgului de Turism al României, care se desfăşoară în perioada 16-19 noiembrie 2017, la ROMEXPO Bucureşti.
În cele patru zile ale târgului, între orele 10.00-17.00 Consiliul Judeţean Vâlcea, prin Centrul Naţional de Informare şi Promovare Turistică Vâlcea (CNIPT Vâlcea), va prezenta participanţilor la eveniment oferta turistică a judeţului Vâlcea, abordând mai multe teme de interes.
Astfel, în prima zi, vedetă va fi ”Turismul Balnear” şi staţiunile balneoclimaterice, a doua zi, sub genericul ”Drumul Vinului”, vor avea loc degustări de vinuri din podgoriile Drăgăşani, pentru ca a treia zi gastronomia locală, momentele artistice şi demonstraţiile meşterilor populari să împărtăşescă publicului ”Obiceiuri şi Tradiţii” din zona Olteniei de sub Munte. Ultima zi a târgului va fi rezervată prezentării Tării Loviştei şi Văii Lotrului, a cărei vedetă incontestabilă este Transalpina Ski Resort.
În cadrul evenimentului, se vor distribui peste 4000 de pliante de promovare şi materiale audio-video.
Surpriza oferită vizitatorilor standului nostru constă în oferirea unui Voucher ”Turistul Anului 2018”, care va fi obţinut prin tragere la sorţi şi va reprezenta contravaloarea unui sfârşit de săptămână la Râmnicu Vâlcea pentru două persoane, care vor avea prilejul să viziteze şi principale obiective turistice din judeţ.