Sport

Număr impresionant de participanţi la ediţia a treia a Concursului Naţional de Alergare pe şosea “Cupa Pietrarilor”

La start s-au aliniat competitori de toate vârstele, dar în special copii şi elevi, din opt judeţe, organizatorii oferind câştigătorilor fiecărei categorii diplome, cupe şi premii în bani, dar şi o masă caldă tuturor celor 415 participanţi

Evenimentul sportiv, prins şi în calendarul Federaţie Române de Atletism, a adunat înaintea startului 415 competitori de toate vârstele, dar în special tineri, din Vâlcea, Dolj, Gorj, Argeş, Mehedinţi, Hunedoara, Caraş Severin şi Bacău, în afara participanţilor din localitate aliniindu-se la start şi copii şi elevi din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Horezu, Stroeşti, Popeşti, Păuşeşti Otăsău, Boişoara etc.

Copiii din clasele I-IV au alergat pe o distanţă de 800 de metri, iar concurenţii de la gimnaziu, liceu, performanţă şi veteranii au alergat 2.500 de metri. Premierea s-a făcut la masculin şi feminin astfel: clasele I-IV, clasele V-VIII , clasele IX-XII, Performanţă, Veterani, primilor clasaţi acordându-li-se, de către organizatori, premii în bani, diplome, cupe, medalii şi tricouri.

Concursul Naţional de Alergare a fost organizat la iniţiativa Şcolii Gimnaziale Pietrari (profesor de sport Ionuţ Lakotos), în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Pietrari, Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Asociaţia Şcolii Gimnaziale Pietrari, Asociaţia Judeţeană de Atletism Vâlcea, Poliţia Pietrari, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Vâlcea, Biblioteca Publică Pietrari, Căminul Cultural Pietrari, Dispensarul Pietrari.
Transportul, cazarea şi masa au fost suportate de către cluburile sportive şi şcolile participante, iar cheltuielile de organizare de către Primăria Pietrari şi sponsorii: SC. NURVIL RÂMNICU VÂLCEA SRL; SC LINEX PROD SRL; SC REDI COM SRL; SC BIROCOPY SRL; SC VALORIS SRL; SC SOEX 93 SRL; SC DANFARM SRL; SC LAZARISPAN SRL; SC ALEDIA CONSTRUCT SRL; IRINEL ANICA; FLORIN SĂNDOIU; SC MARVI SRL.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

14.11.2017 - 14:33Andrei:Felicitari

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...