O bătrână, cu o vârstă incertă, vindea la colţul străzii cuvinte. Aşezate ordonat, în grămăjoare, pe ziarul din faţa ei, în formă de stea cu şapte colţuri.
Totuşi, când m-am apropiat, cu oarecare regret, deşi ascuns, am observat că rămăseseră doar două colţuri ocupate. Am întrebat-o de ce lumea s-a ferit, chiar a fugit, de cele două cuvinte acum stinghere pe ziar. Mi-a spus cu o voce neutră, fără nicio inflexiune, voce de bătrână care vinde cuvinte la colţul străzii, că bogăţia, fericirea, iubirea, s-au dat imediat. Chiar şi prostia s-a vândut bine. Neluate au rămas inutilitatea şi neputinţa. Toţi s-au ferit de ele. Iar pentru mine, are o ofertă unică. Amândouă la preţ de una.
Acum eu ştiu, neputinţa ţine în sănătate şi lărgeşte atât de fericit inutilitatea. Iar inutilitatea îşi ia slăbiciunile fără leac din modelul degradat al neputinţei.
Le-am luat. Şi le voi îndulci cu pricepere sufletele şi ritualurile lor de cuvinte pândite de spaimă şi frică. Apoi, astfel schimbate, le voi vinde. Dar nu la colţul străzii. Ci online.
