Duminică, 5 noiembrie a.c., Adrian Cosac a fost ales cu o majoritate covârşitoare primar al comunei vâlcene Vlădeşti, el fiind preferat de 71,6% dintre locuitorii care s-au prezentat la urne. “Am preluat interimatul după o experienţă zic eu destul de solidă în administraţia locală, timp de 11 ani fiind mai întâi consilier local, iar ulterior viceprimar. Alegerea mea în funcţia de primar la alegerile parţiale de acum o săptămână vine să confirme că locuitorii au încredere că vreau şi pot să continui proiectelor începute deja împreună cu fostul primar, domnul Sorin Ghiţă, şi cu echipa din primărie, un colectiv bine pregătit şi dedicat localităţii şi contribuabililor. Suntem convinşi că lucrurile vor decurge bine şi în continuare pentru că şi în consiliul local avem o majoritate solidă, 9 consilieri din cei 13 fiind de la PSD”, ne-a declarat alesul din Vlădeşti.
De altfel, Adrian Cosac a început interimatul chiar înaintea depunerii cererilor de finanţare pe PNDL II, trei dintre cele nouă proiecte depuse la Ministerul Dezvoltării (MDRAPFE), în valoare totală estimată la peste un milioane de euro, fiind şi aprobate. “Cele trei proiecte investiţionale se vor derula timp de trei ani, în perioada 2017-2020, desigur, noi sperând că vom reuşi să finalizăm chiar mai repede, cel puţin parţial dacă nu pe toate. Cea mai importantă investiţie vizează modernizarea a 7 kilometri de 15 drumuri de interes local, lucrare ce presupune asfaltare, amenajarea de podeţe de acces şi rigolizarea şanţurilor. Un alt proiect important este construirea unui pod multifuncţional peste râul Olăneşti, investiţei în valoare de 2,3 milioane de lei. Edificiul va scurta drumul de legătură cu Ocnele Mari cu 2,5 kilometri şi va fi folosit şi ca estacadă pentru utilităţi, conductele de apă, canalizare şi gaz, respectiv cabluri de energie electrică şi TV. Nu în ultimul rând, ne-a fost aprobată finanţarea şi pentru modernizarea şi dotarea Şcolii Gimnaziale Grigore Mihăescu, corpurile A şi B, investiţie în valoare de aproximativ 470.000 de lei”, a precizat primarul din Vlădeşti.
Primăria Vlădeşti mai are aprobată, în cadrul unui proiect mai mare pentru care s-a obţinut finanţare în cadrul ADI Apa Vâlcea, şi extinderea reţelei de apă şi canalizare, actualmente în lungime totală de aproximativ 22 kilometri. Din bugetul local, dar şi fonduri atrase din surse externe, vor continua asfaltările de drumuri de interes local, prioritare fiind cele din satul Trundin, cele mai afectate de intemperii în ultimii ani.