Administraţie

Primăria Bărbăteşti angajează inspector asistent pentru achiziţii publice

Concursul are loc luni, 13 noiembrie, proba scrisă, respectiv joi, 17 noiembrie, interviul

Primăria Comunei Bărbăteşti, judeţul Vâlcea, organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuţie, vacante de inspector asistent în cadrul serviciului de Achiziţii Publice.

Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
• studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalenta în ştiinţe economice, juridice, administrative;
• cunoştinţe IT nivel mediu;
• vechime în specialitate studiilor necesare ocupării postului: 1 an.

Concursul se va organiza conform calendarului următor:
• 13 noiembrie 2017, ora 10:00: proba scrisă;
• 17 noiembrie 2017: proba interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008 şi se vor depune în termen de 20 zile de la publicarea anunţului.
Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se obţin la sediul Primăriei Comunei Bărbăteşti, satul Bodeşti nr. 37, Judeţul Vâlcea, telefon: 0250/864.629, e-mail:primaria_barbatesti@yahoo.com.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...