Eveniment

Marea Britanie: Grupare de vâlceni condamnată la ani grei de închisoare pentru înşelăciuni

Patru dintre cei şapte sunt originari din comuna vâlceană Pietrari şi provin din familii cu nume respectate în comunitate şi situaţii materiale decente

Informaţie în curs de actualizare.

440.000 DE LIRE STERLINE, PREJUDICIUL CONSTATAT DE INSTANŢĂ. Un articol publicat în ediţia online a publicaţiei britanice Bristol Post evidenţiază faptul că şapte români au fost condamnaţi recent de Bristol Crown Court la închisoare pentru înşelarea a zeci de britanici, prejudiciul constatat fiind de 414.000 de lire sterline, deşi anchetatorii au susţinut că acesta a fost mai mare de 1 milion de pounds.

În urma unei anchete efectuată de Unitatea Regională de Crime Organizate din sud-vestul Bristolului, în colaborare cu alte forţe de poliţie din Marea Britanie, a rezultat că cei şapte români s-ar fi constituit într-un grup infracţional organizat care s-a folosit de 62 de conturi false prin care au încasat fraudulos bani de la zeci de persoane de bună-credinţă, ce îşi doreau să facă diverse cumpărături online prin intermediul portalului global de specialitate eBay.

Bristolpost.co.uk: condamnări totale de 19 ani

Cei şapte sunt, protivit publicaţiei britanice, Vasile Durescu, în vârstă de 28 de ani, şi soţia sa Anca Feraru, de 28 de ani (cei doi au şi un copil împreună), ambii din Râmnicu Vâlcea, Marius Cebuc, de 29 de ani (din sat Bârzeşti, comuna Bărbăteşti), Liviu Tevelei, de 32 de ani, Gabriel Anescu, de 27 de ani, Ovidiu Florescu, de 27 de ani şi Mihai-Marian Zamfir, 25 de ani, toţi patru din sat Pietrari, comuna cu acelaşi nume. Informaţia a fost preluată rapid, în România şi de stirileprotv.ro, care arată că liderul grupării ar fi fost Durescu, care a fost surprins la volanul unui autoturism de lux şi purtând haine şi ceasuri scumpe, informează şi ştirileprotv.ro. Durescu, Anescu, Tevelei, Zamfir şi Florescu au pledat vinovaţi pentru conspiraţie la comiterea fraudei, posesia de documente false de identitate şi spălare de bani. Cebuc a pledat vinovat de conspiraţie pentru comiderea unor fraude şi pentru spălare de bani, în timp ce Feraru a pledat vinovată pentru spălarea banilor. Pentru faptele lor, Durescu a primit cinci ani de închisoare, Anescu, doi ani şi patru luni, Zamfirescu şi Florescu au primit câte doi ani şi 7 luni, Tevelei a primit doi ani şi opt luni, Cebuc, 2 ani şi şase luni, iar Feraru a primit 18 luni. Procurorul de caz susţine că banii erau transferaţi în conturile lor din România, mai arată sursa citată.
Din informaţiile noastre de până acum, majoritatea condamnaţilor provin din familii respectate în societate şi cu situaţii financiare destul de bune. Se aflau în stare de arest preventiv încă din luna aprilie, anchetatorii pornind cercetările în urma unei plângeri formulate de o persoană fizică prejudiciată.
Sursa foto: bristolpost.co.uk
Articol Bristol Post: http://www.bristolpost.co.uk/news/bristol-news/ebay-gang-who-police-say-723638

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

09.11.2017 - 18:06coco :ca si parintii e anescu

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...