Toate acele lucruri minunate vin când, în sfârşit, le dăm voie. Când între noi şi ele nu mai aşezăm un colţ de sugativă care să le absoarbă înainte să ni se întâmple. Toate acele lucruri minunate sunt mărunţişurile care ne cuprind ca o pătură pufoasă, pusă pe umeri, într-o zi de toamnă, pe banca nu ştiu cui. Sunt străinii care ne zâmbesc şi credinţele care ne întăresc atunci când picioarele duc acolo unde inima cere credit pentru „casă”.
Toate lucrurile minunate vin când ocupăm locurile lăsate libere, când dintr-o greşeală cumplită facem o vină mică şi înşirăm o iertare mare. Toate lucrurile minunate vin când îndrăznim să le cerem, când lipsa lor nu ne-a copleşit, când nu mai ducem mâna la gură să astupăm ce, de fapt, ar trebui să fie spus, simţit, trăit. Toate lucrurile minunate vin când învăţăm să nu mai fim inspectori în vieţile celor din jur, ci ghizii celor care se descurajează uşor, protectorii celor înfricoşaţi, îndrumătorii celor rătăciţi şi voinţa celor care renunţă uşor. Toate lucrurile minunate vin când ne privim în ochi, când împărţim fără teama de a sărăci, când mângâiem cumpătul ce-o ia la goană, când nu ne mai grăbim, când lăsăm afecţiunea să rupă ţarcul şi să alerge acolo unde ar fi primită ca într-o zi de duminică cu o bunică ce pune masa dându-şi sufletul pentru această vizită.
Toate lucrurile minunate vin din naturaleţea cu care îi învăluim pe ceilalţi, ocrotindu-i chiar şi de la distanţă. Cumva, ei simt, chiar dacă nu o vor spune niciodată şi cumva, vor realiza că nu sunt nişte motoare programate, ci pagini delicate de proză pe care eu ţi le povestesc, pentru ca tu să le iubeşti. Toate lucrurile minunate vin când nu ne mai tratăm ca pe nişte scopuri, ci când facem un scop din a dărui siguranţă, culoare, sunet şi o îmbrăţisare furtunoasă celor care încă ne aşteaptă, ne caută, ne strigă mut şi ne răscolesc. În facultatea simţurilor singurul lucru care are un caracter senzaţional este emoţia cu care oferi şi recunoştinţa cu care înveţi să primeşti. Pentru că ştii, toate acele lucruri minunate se nasc din emoţii care te surprind ca atunci când valurile lovesc stânca, iar tu stai în vârful ei, cu tălpile goale. Se nasc din impulsurile calde ca atunci când un balon zboară de pe un pod spre cerul lui de deasupra lumii. Se divid cu puterea unei locomotive care în mersul său rapid se şterge de toate ramurile, dar totuşi, nu rupe niciuna.
Toate lucrurile minunate se acceptă aşa cum un copil nevinovat crede că lampioanele duc mesajul lui către o stea. Toate lucrurile minunate vin atunci când realizezi că poţi să fii minunat aşa cum eşti tu, zguduitor, răcoros, rulant, aprins, imens, hrănitor, şi...atât de real. Toate lucrurile minunate încep când cineva îţi aminteşte cine eşti, când îţi spune că poţi sta nemişcat, înfiorat şi nefiltrat şi că totuşi semeni cu un fir de aur descoperit într-o staţie de tramvai. Toate lucrurile minunate nu depind de cât ştim notele, nu depind de cum le luăm şi de cât de sus le ducem, ci de felul în care devin magice dându-le sincer pe mai departe.
