Pentru că deontologia (fără profesională, pentru că este pleonasm!!!) ne obligă, îi publicăm domnului deputat ALDE, Dumitru Lovin, dreptul la replică solicitat, cu unele adnotări şi precizări, pentru ca toţi cititorii noştri să fie corect informaţi:
DREPTUL LA REPLICĂ
Pentru că, în data de 20 octombrie 2017, „Săptămâna în Oltenia” a publicat un articol intitulat „Suspiciuni de fraudă şi trafic de influenţă pentru concursul de economist la Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu”, prin intermediul căruia sugerează că aş avea legătură cu subiectul materialului mai sus amintit, pentru corecta informare a opiniei publice, mă văd obligat să fac câteva precizări:
Nici eu, nici colegii mei nu am avut şi nu avem legătură cu concursurile organizate la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, iar directorul instituţiei poate confirma acest lucru, chiar dacă este membru PNL. Este regretabil că „Săptămâna în Oltenia” a lansat asemenea minciuni în spaţiul public, executând „comenzile” adversarilor noştri politici fără o minimă documentare, fără să prezinte măcar un element logic în sprijinul scenariului pe care l-a născocit. Nici eu, nici colegii mei târâţi în această poveste de publicaţia „Săptămâna în Oltenia” nu ştim şi nici nu ne interesează cine face parte din comisiile de concurs de la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” şi nu am avut discuţii cu membrii acestor structuri.
De asemenea, nu avem legătură cu ceea ce se scrie în presă despre directorul Antonie Dumitru Chelcea şi consider că deontologia profesională îi este total străină autorului articolului respectiv, din moment ce a tras concluzia că aş putea avea legătură cu un concurs organizat la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” doar pentru că l-am vizitat la birou pe vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, într-o zi în care, în instituţia condusă de Antonie Chelea, se primeau dosare de înscriere pentru un post.
Obişnuiesc să merg la Consiliul Judeţean Vâlcea la fiecare final de săptămână, când mă întorc de la Parlament şi cred că este ruşinos pentru o publicaţie să vină cu aberaţii în faţa cititorilor săi, în lipsa unor subiecte serioase. Cât priveşte persoanele care s-au înscris la acel concurs, vreau să menţionez că nu cunosc pe niciuna dintre acestea şi oricine este liber să participe la orice competiţie doreşte. Nu am intervenit pentru niciuna dintre persoanele înscrise la concursul de la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” şi toate acuzaţiile aruncate alandala de autorul articolului sunt paralele cu realitatea...
Solicit publicaţiei „Săptămâna în Oltenia” să completeze articolul intitulat „Suspiciuni de fraudă şi trafic de influenţă pentru concursul de economist la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, difuzat în data de 20 octombrie 2017, cu punctul meu de vedere.
Dumitru Lovin,
Deputat
N.R.: Apreciem onestitatea domnului deputat Lovin de a recunoaşte că, fix în ultima zi de înscriere la concursul organizat de Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu” pentru postul de economist, s-a aflat în biroul vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Adrian Buşu. În acelaşi timp, înţelegem şi trecerea sub tăcere, în Dreptul la replică, prin omisiune, a împrejurărilor în care a decis să facă această vizită şi de cine a fost însoţit. Ar fi culmea să-şi dea singur în vileag acţiunile! Dar dacă tot pretinde că vrea să informeze corect opinia publică, ar fi putut să o facă până la capăt, dacă tot susţine că nu a avut nicio imixtiune în desfăşurarea procedurilor de concurs! Am fi apreciat şi mai mult dacă domnul deputat Lovin ar fi urmat scrierile lui Boethius: "Dacă tăceai, filosof rămâneai!". Ar fi fost mai înţelept şi n-ar mai fi fost nevoie să-i adnotăm şi să-i corectăm "Dreptul la replică". Vorbele urâte scrise de domnul Lovin la adresa noastră le trecem şi noi sub tăcere, pentru a nu fi nevoiţi, ulterior, să-i cerem socoteală în instanţă. Cât despre posibilele imixtiuni în treburile membrilor comisiei de concurs de la Muzeul Memorial „Nicolae Bălcescu”, vom fi cu ochii pe concurs şi ne întrebăm de ce preşedintele comisiei s-a recuzat, iar concursul a fost amânat, dacă totul era în regulă, aşa cum informează domnul deputat Dumitru Lovin opinia publică.