Inedit

Oltenia universitară: Capcane pentru studenţii „boboci”

Mai multe universităţi particulare din regiune îşi menţin deschise porţile pentru studenţi, în ciuda neacreditării centrelor din zonă

Cu un număr mic de absolvenţi ai BAC-ului care să ia cu asalt porţile instituţiilor de Învăţământ Superior, tevatura legată de acreditarea sau neacreditarea unor universităţi particulare părea să se domolească. Aceasta doar la prima vedere, pentru că, în ciuda impunerii Agenţiei Române de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS), chiar şi în faţa unor universităţi private, precum „Spiru Haret”, filiale fantomatice ale unor instituţii particulare de învăţământ superior momesc în continuare viitori studenţi, în ciuda faptului că nu au obţinut încă avizele necesare funcţionării.
În Oltenia, Universitatea „Spiru Haret” este în continuare în top, cu centre pentru învăţământ la distanţă, ţinând cont că doar centrele din Râmnicu Vâlcea şi Craiova şi-au întocmit dosarele de acreditare, trecând ulterior prin filtrul ARACIS. Pe lângă acestea, Universitatea Ecologică şi Universitatea Wales reprezintă alte semne de întrebare pentru tinerii care fac primii paşi în învăţămâtul superior.

Bioterra, ultimul scandal în învăţământul superior

Debutul anului universitar 2012-2013 a avut loc pe fondul scandalului declanşat în „ograda” Universităţii bucureştene Bioterra. Deşi întreaga tevatură a poveştii şpăgilor date pentru notele de licenţă s-a petrecut pe malul Dâmboviţei, „valul seismic” al cutremurului din învăţământul superior particular îşi are originea în Oltenia. Până în 2009, universitatea bucureşteană a funcţionat cu o „filială” încropită pe nepusă masă în Drăgăşani-Vâlcea, sub directa coordonare a preşedintelui universităţii, profesorul Ion Nicolae. „Universitatea Bioterra a avut până acum trei-patru ani o secţie deschisă în Drăgăşani. Se ocupa chiar domnul profesor Nicolae de ea. Ştiu că are nişte proprietăţi în zonă. Secţia s-a închis cu ceva vreme în urmă. Mai multe amănunte nu cunosc nici eu”, afirmă directorul şcolii Tudor Vladimirescu din Drăgăşani, Gheorghe Vieru. Magnet pentru câţiva tineri din zona cuprinsă între Drăgăşani şi Vâlcea, filiala deschisă la Drăgăşani a reprezentant şi motivul anchetei DNA la Bioterra. Rămaşi fără filială şi ieşiţi de sub protecţia lui Ion Nicolae, studenţii vâlceni au reclamat faptul că au fost supuşi jumulelii continuu de alte două cadre didactice ale universităţii: Adrian Dulugeac, şef de lucrări şi prodecan la Facultatea de Control şi Expertiză a Produselor Alimentare din Universitatea Bioterra, şi Laura Harcan, şef de lucrări la Facultatea de Drept. Angajaţii de la Universitatea Bioterra cercetaţi de procurori ar fi cerut de la studenţi între câteva sute şi 1.000 de euro pentru o mărire de notă şi între 1.000 şi 3.000 de euro pentru o diplomă de licenţă, au declarat surse judiciare implicate în cercetarea cazului. Potrivit surselor citate, unii studenţi erau ajutaţi să primească subiectele pentru examenul de licenţă, iar cei care le transmiteau aceste date cereau în schimb până la 500 de euro. De asemenea, celor care vroiau să îşi mărească notele obţinute la examene li se cereau de la câteva sute până la 1.000 de euro. Au fost şi cazuri în care unii studenţi au primit note deşi nu au participat la examene, pentru obţinerea diplomei de licenţă în acest fel fiind cerute sume între 1.000 şi 3.000 de euro.
Scandalul Bioterra a prins-o pe ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu în pragul deschiderii oficiale a noului an universitar. „În principiu, noi putem să cerem ARACIS o nouă evaluare, o evaluare urgentă. Poate ministerul să ceară acest lucru, iar ARACIS, după ce face evaluarea, poate să propună ministerului o sancţiune adresată universităţii, în situaţia în care sunt nereguli. Dacă se vorbeşte doar despre cei doi profesori, nu mai au ce căuta în universitate şi nu aş vrea să punem semnul vinovăţiei egal între eventuala vinovăţie a celor doi profesori şi întreaga universitate. E nedrept, trebuie să vedem ce se întâmplă acolo şi să vorbim în cunoştinţă de cauză”, a precizat ministrul Educaţiei. Cu toate acestea, Ecaterina Andronescu a iniţiat o verificare atentă a Corpului de Control al ministrului pe acest caz. În acelaşi timp, cercetările iniţiate de procurorii vâlceni au dus la reţinerea profesorului universitar Adrian Dulugeac. Conform anchetatorilor, acesta a primit mită de la studenţi în bani, două cife cu beton şi servicii de reparare a instalaţiilor electrice pentru a le da răspunsuri prin SMS la examene, a le obţine lucrări de licenţă sau a le da note fără să se prezinte la examene.

„Spiru Haret”, capcană în Drobeta Turnu Severin şi Slatina

După un scandal care a încins apele din învăţământ în perioada 2009-2010, Universitatea „Spiru Haret” pare să fi renunţat la ideea de a-şi acorda singură calificativele necesare pentru acreditare, admiţând în cele din urmă superioritatea ARACIS în acest domeniu. Cu toate acestea, ceea ce ministrul Andronescu cataloga în 2009 drept „centre de producere de resurse” (filiale şi centre de învăţământ la distanţă deschise doar pentru a colecta banii naivilor – n.r.) mai există încă pe piaţă. Cu toate că site-ul oficial al Universităţii „Spiru Haret” indică acreditate în Oltenia doar facultăţile Drept şi Administraţie Publică Craiova, Drept şi Administraţie Publică Râmnicu Vâlcea, Management Financiar Contabil Craiova şi Contabilitate şi Finanţe Râmnicu Vâlcea, senatul universităţii pare să nu fi renunţat la capcanele întinse în calea fraierilor. Astfel, în Slatina, pe Strada Independenţei, o filială a universităţii strânge în continuare fonduri albe pentru zile negre, în timp ce, la Drobeta Turnu Severin, Centrul Teritorial de Învăţământ la Distanţă aplică aceeaşi metodă.

„Ecologica” joacă murdar în Vâlcea

„Există pârghiile necesare ca fiecare universitate să nu intre în niciun fel de derapaje. Două sunt aceste pârghii. O pârghie se referă la autoevaluarea sau evaluarea internă, aşa cum este ea definită din lege. Prin această evaluare internă, universitatea trebuie să-şi creeze pârghiile şi procedurile să sesizeze aceste derapaje şi să le poată scoate din peisajul academic. Acesta este lucrul cel mai important şi la prima întâlnire pe care o voi avea cu rectorii universităţilor voi aduce în discuţie acest subiect al necesităţii de a avea proceduri interne de evaluare în aşa fel încât anumite lucruri care sunt anormale faţă de mersul academic normal să poată fi sesizate la timp şi să poată fi scoase sau ameliorate. A doua modalitate prin care universitatea poate să se protejeze să-şi asigure securitatea calităţii învăţământului este evaluarea externă. Evaluarea externă se realizează din patru în patru ani şi este asigurată de ARACIS.”, Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei şi Cercetării

Aceeaşi situaţie se regăseşte şi în cadrul Universităţii Ecologice Bucureşti şi a sucursalei deschise în Râmnicu Vâlcea. Cu şapte facultăţi acreditate în cadrul Universităţii, doar pe centrele acesteia din Bucureşti, reprezentanţii Universităţii Ecologice nu dau înapoi de la o colectă de bani de la vâlcenii naivi, menţinând o sucursală fantomatică la Râmnicu Vâlcea. Până în 2010 aceasta şi-a organizat cursurile într-un imobil din Bujoreni, ulterior instalându-se în diverse locaţii din nordul municipiului. Conform declaraţiilor unor studenţi care au încercat marea cu sarea la porţile filialei vâlcene a universităţii, până în 2011, cursurile se organizau doar în weekend, deşi figurau pe post de cursuri de zi/seral, iar de anul trecut s-a dat liber şi la înscrierea la masterat.

„Galezii” din Călimăneşti, la limita riscului

Universitatea Wales deschisă în Călimăneşti merge încă la limită, fiind încă în proces de evaluare pentru obţinerea acreditării. „Cei de la Wales dau examenele de licenţă la Universitatea Constantin Brâncoveanu din Piteşti. Au susţinut licenţa şi în 2011 şi anul acesta în acest mod. Sunt încă în curs de acreditare”, susţine Remus Grigorescu, fost cadru universitar în cadrul UCB. Cu toate acestea, universitarii „galezi” au în România o istorie de aproape 10 ani, Universitatea Wales-România fiind autorizată să funcţioneze de către Ministerul Educaţiei prin HG 1082/30.09.2003 şi reconfirmată prin Hotărârile de Guvern 916/2005, 676/2007, 635/2008, 749/2009, privind domeniile de studii universitare de licenţă, structurile instituţiilor de învăţământ superior şi specializarile organizate de acestea. Având studenţi provenind din toate colţurile ţării, „galezii” par să atragă mai ales tinerii care nu dispun de fonduri prea mari pentru plata studiilor.

Tarife:

Universitatea Wales
Condiţiile Admiterii 2012
Admiterea se face pe baza mediei obţinute la examenul de Bacalaureat.
Taxa de înscriere: 50 lei
Taxă şcolarizare: 1800 lei
Taxele se plătesc în 4 rate astfel:
- prima rată pe 1 octombrie,
- a doua rată 5 decembrie,
- a treia rată 1 februarie 2013,
- a patra rată 15 mai 2013.

Spiru Haret
Taxele anuale pentru înscrierea la centrele din Oltenia ale Universităţii Spiru Haret au fost stabilizate la 2.000 lei/an.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...