Directorul Regionalei de Drumuri Timişoara, Horaţiu Simion, şi Şeful Secţiei de Drumuri Orşova, Ion Cunicel, au fost demişi, luni, la două zile după ce 4 persoane şi-au pierdut viaţa în maşina căzută în Dunăre pe DN 57 între Orşova şi Moldova Nouă, din cauza lipsei balustradei.
În urma analizării documentelor primite în această dimineaţă, ministrul Transporturilor a cerut Directorului General CNAIR, Ştefan Ioniţă, să ia urgent măsuri împotriva celor care se fac vinovaţi de gestionarea deficitară a zonei aflate în administrarea DRDP Timişoara. “Am constatat că atât DRDP Timişoara, cât şi secţia de Drumuri Orşova sunt vinovate, cel puţin de indolenţă şi proastă gestionare a teritoriului aflat în administrare. Din documentele primite reiese că secţia de Drumuri Orşova deţinea parapeţi pe stoc, dar că nu i-a folosit. Directorul Regionalei Timişoara ar fi trebuit să ştie acest lucru şi să dea dispoziţie ca aceşti parapeţi să fie înlocuiţi”, a declarat Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor.
Decizia luată de Directorul General CNAIR, Ştefan Ioniţă, ca urmare a informaţiilor prezentate, a fost de demitere din funcţie a directorului Regionalei Timişoara, Horaţiu Simion, dar şi a şefului Secţiei de Drumuri Orşova, Cunicel Ion. Din raportul prezentat a reieşit inclusiv că în acea zonă parapetul greu era deteriorat de cel puţin 2 ani.
De asemenea, ministrul Transporturilor a solicitat CNAIR, încă de ieri, un raport complet cu privire la situaţia drumurilor şi a dispus ca până la sfârşitul anului să fie montaţi şi înlocuiţi toţi parapeţii, acolo unde este necesar. Directorii Regionali trebuie să vină cu date exacte despre zonele cu probleme pentru a se putea aloca fondurile necesare montării, sau înlocuirii, după caz, a parapeţilor în curbe periculoase, puncte negre, locuri unde sunt frecvente accidentele grave.
Încă de săptămâna trecută, Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, le-a atras atenţia directorilor regionali ai CNAIR că trebuie să se implice personal în gestionarea zonelor aflate în administrare: ”Nu este normal să aştepte mereu de la Bucureşti să li se spună exact ce să facă. Au primit încă de la începutul anului libertate de decizie, inclusiv pe întreţinere, iar această libertate vine şi cu responsabilităţi”.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a subliniat că măsurile luate sunt legate strict de atribuţiile în domeniul infrastructurii rutiere şi nu se substituie anchetei Ministerului de Interne privind accidentul din judeţul Caraş Severin.