Oltenii au dat vinul pe halba de bere. Timp de patru zile, la Slatina, în judeţul Olt, oltenii vor sărbători pentru prima oară Oktoberfest. Chiar edilul Primăriei din Slatina recunoaşte că, deşi oltenii sunt recunoscuţi în toată ţara pentru zaibăr, acum vor renunţa pentru câteva zile la vin şi se vor distra la o halbă de bere în centrul oraşului.
Festivalul berii a început joi seara, la Slatina, iar cel care a dat startul petrecerii a fost chiar primarul oraşului. “Chiar dacă la noi este o zonă în care vinul este de baştină, haideţi să încercăm şi altceva. Să încercăm şi un festival al berii, un festival tradiţional nemţesc, dar cu influenţe olteneşti”, spune Emil Moţ, primarul din Slatina.
Slătinenii au ieşit din case în număr foarte mare pentru a petrece în centrul oraşului. Organizatorii au spus că vor fi concursuri în fiecare zi, de la ora 11.00 şi până în jurul orelor 22.00 - 23.00.
Cele mai populare concursuri vor fi cele de Miss Oktoberfest şi Regele Berii, care vor avea finale sâmbătă şi duminică.
Buna dispoziţie va fi asigurată de Klaudia und die Burzenland Party Band, Die Jungen aus Neustadt Tanzen Gruppe, trupa Alutus sau Lyra Band.
Oltenii vor petrece până duminică, când se va încheia acest festival.