Comuna vâlceană Mălaia a obţinut finanţare de la Ministerul Dezvoltării, prin PNDL 2, peste 56 de miliarde lei vechi pentru modernizarea şi extinderea infrastructurii rutiere şi edilitare din toate cele trei sate ale comunei, Sălişte, Mălaia şi Ciunget.
“Proiectul se referă la infrastructura edilitară, adică la introducerea unor utilităţi. Termenul e general, ceea ce ar însemna că putem să realizăm şi investiţii la reţeaua de apă. În acest sens, mi-am propus să fac o lucrare de extindere a conductei în satul Ciunget pe o lungime de 6 kilometri şi în satul Sălişte pe 8 km. Astfel, toate cele trei sate ale comunei vor beneficia de banii primiţi pe PNDL 2", a declarat primarul Gabriel Ţolea.
Din păcate, proiectul de apă şi canalizare nu a obţinut finanţare, investiţia având o valoare de aproximativ 200 miliarde de lei vechi. “Din păcate, comuna Mălaia nu e prinsă în master-planul judeţean pentru apă şi canal, de aceea suntem nevoiţi să găsim o alternativă pentru realizarea unor asemenea investiţii. Proiectul care era depus la Guvern se referea la realizarea a 15 km de canalizare, în toate cele trei sate ale comunei", a mai precizat primarul Gabriel Ţolea.