Special

Festivitate de deschidere a anului universitar 2017-2018 la Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea

Eugen Neaţă: “Cu toţii trebuie să ne aducem aportul şi să le oferim tinerilor noştri siguranţa spre un viitor mai bun”

Universitatea “Constantin Brâncoveanu” din Râmnicu Vâlcea şi-a deschis astăzi porţile către un nou an universitar, care a început cu mari emoţii, cu speranţe şi cu perspective încurajatoare pentru studenţii şi cadrele didactice. Zeci de tineri, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale au fost prezenţi la festivitatea de deschidere.

Ca de fiecare dată, evenimentul a fost marcat de prezenţa unor înalte oficialităţi locale, respectiv preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, viceprimarul Râmnicului, Eusebiu Veţeleanu, deputaţii vâlceni Eugen Neaţă, Vasile Cocoş, Ovidiu Popa şi Daniela Oteşanu, senatorul Matei Constantin Bogdan, subprefectul Aurora Gherghina, primarul comunei Prundeni, Ion Horăscu, consilierul judetean Gheorghe Mihăilescu, precum şi consilierul local Adina Dobrete.

“Aşa cum am mai spus, am încredere în creşterea prestigiului internaţional al României, prin valorificarea potenţialului educaţional, prin sprijinirea tinerilor care pot face performanţă, dar şi prin internaţionalizarea universităţilor româneşti. Implementarea principiului egalităţii de şanse în educaţie, îmbunătăţirea performanţelor educaţionale, calităţilor şi competenţelor tuturor tinerilor, prin accesul la un sistem de educaţie de calitate, relevant şi incluziv sunt cheia pentru creşterea economică şi prosperitate. Crearea de noi locuri de muncă, creşterea gradului de ocupare, mai ales în rândul tinerilor, astfel încât aceştia să poată avea o viaţă profesională şi personală împlinită, toate acestea sunt prioritare în programul de guvernare al Partidului Social Democrat. Cu toţii trebuie să ne aducem aportul şi să le oferim tinerilor noştri siguranţa spre un viitor mai bun. Urez mult succes profesorilor şi studenţilor în noul an universitar 2017-2018!”, a declarat deputatul Eugen Neaţă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...