Actualitate

Teodor Trancă, scos basma curată la Ploieşti

Fostul prim procuror al judeţului Vâlcea promite însă că peste câteva luni va vorbi fără perdea despre umilinţa prin care a trecut

Fostul prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, Teodor Trancă, actualmente consilier judeţean din partea Partidului Poporului Dan Diaconescu a fost achitat de către Curtea de Apel Ploieşti, după ce, cu un an în urmă, acesta a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi suspendat din funcţie.

În acelaşi dosar în care a fost absolvit de orice vină Trancă, au mai fost achitaţi şi omul de afaceri, Ovidiu Eugen Ciogescu, acuzat pentru săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă în formă continuată şi Ramona Elena Păuna, acuzată pentru mărturie mincinoasă. Odată venită şi decizia magistraţilor, s-a ridicat şi sechestrul instituit în baza Ordonanţei nr. 141 din 2 decembrie 2010, emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, D.N.A., Serviciul Teritorial Piteşti asupra autoturismului Audi A6, aparţinând lui Trancă şi asupra sumei de 19.279,18 lei, consemnată la CEC Bank de Ovidiu Eugen Ciogescu. „Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Dispune restituirea din fondul special al Curţii de Apel Ploieşti a sumei de 1.200 lei, către martorul Macavei Mihai Olimpiu şi a sumei de 100 lei, către martorul Popescu Gheorghe, reprezentând cheltuieli ocazionate de prezentarea lor în cadrul acestui proces”, se mai arată în hotărârea Curţii de Apel Ploieşti.

Fostul prim procuror nu mai vrea în magistratură

Teodor Trancă, fostul prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost trimis în judecată anul trecut de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, în sarcina lui fiind reţinută infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată. Acesta a fost ulterior suspendat din funcţia pe care o avea.

Teodor Trancă, fostul prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, a fost trimis în judecată anul trecut de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Piteşti, în sarcina lui fiind reţinută infracţiunea de trafic de influenţă, în formă continuată. Acesta a fost ulterior suspendat din funcţia pe care o avea. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut că Teodor Trancă, în calitate de prim-procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, în perioada anilor 2006 - 2010, a pretins şi primit de la Ovidiu Eugen Ciogescu, administrator al SC Electrovâlcea SRL, bunuri electrocasnice în valoare de 5.215,70 lei, care au fost facturate şi plătite de această societate comercială. De asemenea, în aceeaşi perioadă, mai mulţi angajaţi ai firmei lui Ciogescu au efectuat la locuinţele lui Trancă şi la apartamentul fiicei acestuia, lucrări de amenajări interioare şi la instalaţiile electrice şi sanitare, în valoare totală de 14.062,48 lei, fără ca acestea să fie facturate şi plătite. Atât aparatura electrocasnică cât şi lucrările ar fi fost pretinse şi primite de Trancă pentru ca, în calitatea sa de prim procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, să îşi exercite influenţa asupra procurorilor din subordine şi asupra poliţiştilor cu atribuţii de cercetare penală din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vâlcea, pentru ca dosarele în care erau cercetaţi Ciogescu Ovidiu Eugen sau salariaţi ai firmei sale să primească soluţii favorabile.

Trancă: „Am fost umilit, atât eu cât şi familia mea”

Trancă susţine că, deşi a fost achitat, va mai aştepta două - trei luni până când se va definitiva întreg procesul, pentru a vorbi despre ceea ce s-a întâmplat şi promite că va face declaraţii incendiare. Despre o posibilă reîntoarcere în magistratură nu mai poate fi însă vorba, acesta urmând să îşi continue cariera în politică. „Este foarte clar că am fost târât doi ani de zile în acest scandal fără să mi se poată imputa nimic, poate doar faptul că am muncit foarte mult. Nu exista nimic concret care să mă acuze. Eu încă trăiesc o perioadă de maximă suferinţă. Imaginea mea e distrusă, am fost umilit, atât eu cât şi familia mea, dar peste câteva luni voi face o prezentare completă a unei părţi chinuitoare din viaţa mea. Nu pot face acum mai multe declaraţii, dar o să vedeţi ce se va întâmpla. Acum nu este momentul”, a declarat pentru Săptămâna în Oltenia, Teodor Trancă. Acesta nu a luat încă hotărârea dacă îi va acţiona la rândul său în judecată pe cei care l-au târât în proces. Trancă nu va mai reveni în magistratură, deşi cariera sa ar fi putut continua, dacă nu ar fi avut probleme cu justiţia. „Eu m-am pensionat şi, chiar dacă aş putea reveni în magistratură, nu cred că o voi mai face. Voi continua doar cariera politică. Dacă nu ar fi fost acest demers, lucrurile din punct de vedere profesional, ar fi stat altfel. Eu nu am negociat niciodată nimic, de câte ori am fost provocat mi-am păstrat verticalitatea”, a adăugat Teodor Trancă.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...