Poliţiştii de investigare a criminalităţii economice şi cei de la inspectoratele de poliţie judeţene din aproape toată ţara fac zeci de controale la punctele de lucru ale unor firme implicate în circuite comerciale ilegale. În importante zone din ţară s-a dezvoltat o reţea infracţională de distribuţie a produselor textile, prin intermediul căreia au fost valorificate zeci de autotrenuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, fără documente legale.
În conformitate cu misiunile SRI de a cunoaşte, preveni şi contracara ameninţările la adresa securităţii naţionale, unităţile specializate ale Serviciului au identificat şi documentat informativ o amplă reţea de criminalitate organizată transfrontalieră, specializată în evaziune fiscală. Informaţiile obţinute de SRI au fost transmise, potrivit legii, partenerilor interni (DIICOT, IGPR şi IGPF). Prin acţiunile întreprinse, SRI rămâne determinat în misiunea sa de prevenire şi combatere a ameninţărilor asimetrice din sfera criminalităţii organizate, a securităţii economice, cu impact în planul securităţii naţionale şi a imaginii României, în contextul angajamentelor de securitate euroatlantice.
Produse subevaluate cu scopul diminuării taxelor de minim cinci ori
Circuitul evazionist, deşi pare simplu, este extrem de riscant, dar şi avantajos pentru comercianţi. Astfel, marfa intră în ţară cu documente false prin vămi, unde evazioniştii au "legături" cu funcţionarii vamali, plecând din depozitele comisionarilor vamali către Polonia, Ungaria etc. Firmele care fac livrări intracomunitare nu înregistrează în contabilitate documentele de provenienţă, neexistând riscul să fie depistaţi în cazul schimburilor de informaţii fiscale dintre ţări. În cazul în care, “din greşeală”, una din societăţi înregistrează în contabilitate un document de provenienţă a mărfii, firma din cealaltă ţară intră în vizorul organelor fiscale, neexistând o încrucişare a facturilor. Aşa au fost depistaţi la Vâlcea evazioniştii "importatori-exportatori" de fructe, care s-au trezit că importatorul din Polonia a înregistrat în contabilitate documentele de provenienţă a fructelor de la Râmnicu Vâlcea.
În cazul importurilor de produse textile, circuitul este destul de simplu. Intră autotrenul cu produse textile (de exemplu tricouri), cu gramaj ridicat de calitate superioară, 220 g/mp, 100 % bumbac, care ar avea o taxă vamală de 1,00 euro/buc, iar la vamă se declară un produs cu specificaţii inferioare (115 g/mp, 65% bumbac şi 35% poliester), care are taxa vamală de 0,20 euro. Astfel taxele vamale sunt diminuate prin subevaluarea mărfurilor importate din Turcia.
“Produsele sunt importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, sunt declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia şi Ungaria”, se arată în comunicatele Poliţiei Române.
În domeniul comerţului cu articole textile, cheia evaziunii se pare că o reprezintă comisionarii de vamă, care fac să "dispară" un autotren în spaţiile de depozitare folosite de aceştia, documentele transportului respectiv fiind refolosite pentru alte tiruri ce aşteaptă în vamă.
Şpăgi de până la 20.000 de euro. Verificările continuă în toată ţara.
Afacerea este atat de profitabilă încât evazioniştii au ajuns să circule cu maşini de însoţire cu zeci de mii de euro în pungi, şpăgile pentru un autotren de marfă cu documente nelegale fiind cuprinse între 5.000 şi 20.000 de euro, în funcţie de valoare produselor importate.
Din cercetări a reieşit că s-ar fi dezvoltat o reţea infracţională de distribuţie a produselor textile, prin intermediul căreia ar fi fost valorificate zeci de autotrenuri cu îmbrăcăminte şi încălţăminte, fără documente legale, către comercianţi implicaţi în circuitul ilegal.
“Produsele ar fi fost importate din Turcia, prin intermediul unei societăţi cu sediul în Bulgaria, iar ulterior, prin această societate, ar fi fost declarate livrări intracomunitare către firme din Polonia şi Ungaria, care ar fi fost create pe baza unor documente de identitate falsificate, pe numele unor cetăţeni chinezi”, explică Poliţia Română.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat este uriaş, reprezentând T.V.A. şi impozit pe profit.
Vom reveni cu noi amănunte.