Irina Maria Argeşanu este, de duminică, 24 septembrie, noul preşedinte al Organizaţiei de Femei Liberale (OFL) Râmnicu Vâlcea. Şedinţa de constituire şi alegeri a fost prezidată de Mihaela Andreianu, consilier judeţean şi preşedinte OFL Vâlcea, Victor Giosan, preşedinte PNL Râmnicu Vâlcea, şi Claudia Banu, vicepreşedinte PNL Vâlcea şi prim vicepreşedinte al organizaţiei municipale.
De profesie avocat, cu o experienţă de 11 ani, tânăra lideră a liberalelor râmnicene (34 de ani, mamă a doi copii) este membru al PNL încă din 2007. “Am fost educată să respect oamenii şi să ţin cont de cei care îmi sunt adversari de opinie. Am fost educată să lupt pentru lucrurile în care cred. Oraganizaţia noastră, a femeilor liberale din acest municipiu, are nevoie de echilibru, seriozitate, muncă şi respect. Avem energie, suntem puternice, suntem muncitoare şi avem iniţiativă. Astfel, prin dăruire şi atitudine, cred că dorinţele şi visele noastre pot deveni certitudini. Mesajul meu este unul de redare a identităţii acestei organizaţii de femei. Voi pune accent pe promovarea imaginii publice a OFL Râmnicu Vâlcea. Aceste lucruri vor reprezenta centrul proiectului meu politic. (...) Incontestabil, fiecare dintre noi avem valoare individuală, dar numai într-o echipă poţi să te dezvolţi şi să fi într-o lumină meritorie. Eu sunt un om al acţiunilor şi un om de echipă. (...) Scopul nostru este să devenim eficiente în a recepta şi a răspunde problemelor locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea, de a deveni vectori în ambele sensuri pentru politică şi societatea civilă. Echipa noastră are obligaţia să încurajeze şi să promoveze femei din toate domeniile de activitate. Împreună vom lărgi baza de selecţie pentru viitoarele alegeri din OFL. (...) Voi propune evaluarea activităţii mele şi a biroului politic la fiecare şase luni, înaintând un raport în acest sens către toate celelalte structuri de conducere din PNL. (...) Sunt un om sensibil, dar ferm. (...) Le mulţumesc tuturor celor care au avut încredere în mine şi m-au susţinut în această campanie şi vă îndemn să votaţi cu încredere şi cu siguranţa că OFL Râmnicu Vâlcea va avea de acum înainte o echipă unită şi puternică!”, a arătat Irina Maria Argeşanu în discursul susţinut la tribuna sălii de conferinţe a Bibliotecii Judeţene “Antim Ivireanul” Vâlcea, gazda evenimentului.
“Mesajul meu este unul de redare a identităţii acestei organizaţii de femei. Voi pune accent pe promovarea imaginii publice a OFL Râmnicu Vâlcea. Aceste lucruri vor reprezenta centrul proiectului meu politic. (...) Incontestabil, fiecare dintre noi avem valoare individuală, dar numai într-o echipă poţi să te dezvolţi şi să fi într-o lumină meritorie. Eu sunt un om al acţiunilor şi un om de echipă. (...) Scopul nostru este să devenim eficiente în a recepta şi a răspunde problemelor locuitorilor municipiului Râmnicu Vâlcea, de a deveni vectori în ambele sensuri pentru politică şi societatea civilă. Echipa noastră are obligaţia să încurajeze şi să promoveze femei din toate domeniile de activitate. Împreună vom lărgi baza de selecţie pentru viitoarele alegeri din OFL. (...) Voi propune evaluarea activităţii mele şi a biroului politic la fiecare şase luni, înaintând un raport în acest sens către toate celelalte structuri de conducere din PNL. (...) Sunt un om sensibil, dar ferm.”
- Irina Maria ARGEŞANU, preşedinte OFL Râmnicu Vâlcea
Săptămâna viitoare au loc alegeri şi la TNL Râmnicu Vâlcea
Cu acelaşi prilej a fost validată, prin votul celor aproximativ 100 de femei liberale prezente, şi componenţa noului Birou Politic. Cristiana Bologa şi Oana Stan au fost alese în funcţiile de prim vicepreşedinte, Adriana Aspru, Nicoleta Manole, Flori Băltăţeanu, Ioana Oteşanu, Daniela Zamfirache, Corina Gătea Turc şi Lidia-Mihaela Mihai în cele de vicepreşedinte, Narcisa Stan în cea de secretar general, Mirela Mişcoci şi Teodora Firfirică în cele de secretar general adjunct, Niculina Sima, Rodica Ungureanu, Maria Duicu, Alexandra Poenaru, Mariana Niţă, Maria Fulgescu şi Roxana Mărăcine în cele de secretar executiv. Peste aproximativ o lună, după încheierea calendarului de alegeri în organizaţii locale, vor avea loc alegeri pentru conducerea judeţeană a OFL Vâlcea. Săptămâna viitoare sunt programate alegerile din cadrul TNL Râmnicu Vâlcea.