Actualitate

Râmnicu Vâlcea organizează o nouă ediţie a Săptămânii Mobilităţii Europene - 22 septembrie: Ziua fără Maşină

Începând de sâmbătă, 16 septembrie şi până vineri, 22 septembrie 2017, la Râmnicu Vâlcea va avea loc o nouă ediţie a Săptămânii Mobilităţii Europene. Desfăşurată anul acesta sub sloganul ”Sharing Gets You Further” (”Împarte ca să ajungi departe”), campania aduce în atenţia publicului mobilitatea în oraşe prin utilizarea mijloacelor de transport nepoluante, folosirea mijloacelor de transport în comun, precum şi beneficiile mersului pe jos.

Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea va avea ca parteneri ai ediţiei 2017 Inspectoratul Şcolar Judeţean Vâlcea, Agenţia pentru Mediu Vâlcea, precum şi ONG-uri interesate să promoveze în şcoli conceptele de dezvoltare durabilă şi mobilitate. Râmnicu Vâlcea se alătură, astfel, celor peste 2.200 de participanţi ai prezentei ediţii.

Tot în cadrul Săptămânii Mobilităţii Europene, în data de 22 septembrie va fi organizată şi ”Ziua fără maşină”. Astfel, între orele 10.00 - 12.00, Calea lui Traian va fi închisă de la Podul ”Vinerii Mari” şi până în dreptul Instituţiei Prefectului Vâlcea, aici fiind aşteptaţi peste 100 de copii, pentru care vor fi organizate concursuri cu bicicleta şi cu rolele, la care se vor oferi premii participanţilor.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...