Actualitate

Legumele din Izbiceni-Olt, la mare căutare de bulgari

Tone de legume olteneşti au plecat în această vară la bulgari de la Izbiceni, judeţul Olt. Legumele, procesate în fabricile bulgăreşti, apoi exportate în Germania, Austria şi Turcia. Producătorii olteni recunosc că în avantaj ies bulgarii, însă nu au altă soluţie pentru că rămân cu marfa şi se strică pentru că în zonă nu este un depozit legumicol sau o fabrică de procesare.

Şi nu de puţine ori au venit aici bulgarii. Din luna iulie şi până săptămâna trecută tone de ardei capia au plecat din Izbiceni către Bulgaria. Gelu Voinea este unul dintre producătorii din Izbiceni care a livrat bulgarilor nu mai puţin de 5 tone de ardei capia. "Ei ar procesa marfa cumpărată de la noi din ţară şi ar exporta şi către Germania, Austria. Din câte am auzit Grecia. Turcia. A fost un consătean în Bulgaria, a fost într-un hipermarket şi a observat capia verde, nu coaptă, la un preţ de 6 lei în condiţiile în care din România s-a cumpărat la 2 lei", spune producătorul. Producătorii recunosc că bulgarii au un profit mult mai mare de pe urma lor. "Probabil au fabrici, probabil au unde să o proceseze. Noi în zonă neavând o fabrică de procesare este normal să le vindem lor. Producătorul câştigă tot timpul puţin", spune Vasile Pencea, administrator şa primăria Izbiceni.

În localitatea Izbiceni din judeţul Olt sunt peste 1500 de producători care cultivă legume în solarii pe o suprafaţă de peste 600 de hectare. Autorităţile locale susţin că o fabrică de procesare s-ar putea face aici doar printr-un parteneriat public - privat, ei să pună la dispoziţie terenul şi construcţia să fie făcută de o firmă pentru că nu îşi permit altfel.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...