Astăzi, 13 septembrie 2017, a avut loc la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea o conferinţă de presă comună a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul Rutier. Au fost prezenţi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea - domnul Mircia Gutău, viceprimarul municipiului Râmnicu Vâlcea – Eusebiu Veţeleanu, şeful Serviciului Rutier Vâlcea - domnul Subcomisar de Poliţie Florian Ioniţă, Poliţia Municipiului Râmnicu Vâlcea – Comisar Şef Ion Matei, Şeful Biroului Poliţiei Rutiere Râmnicu Vâlcea – comisar şef Ion Deaconu, inspectorul Biroului Poliţiei Rutiere Râmnicu Vâlcea – comisar Cosmin IANA.
Primarul Mircia Gutău, împreună cu toţi ceilalţi factori de decizie prezenţi, au declarat că au luat toate măsurile necesare în vederea fluidizării traficului, apelându-se inclusiv la o firmă de specialitate, în vederea întocmirii unui studiu în acest sens.
Având în vedere faptul că soluţia propusă de firma care a întocmit studiul de trafic nemulţumeşte locuitorii oraşului nostru, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu reprezentanţii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea, anunţă toţi cetăţenii Râmnicului că începând de astăzi, 13 septembrie 2017, şi până vineri, 15 septembrie 2017 inclusiv, pot trimite soluţii de fluidizare a traficului pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea la următoarele adrese şi numere de telefon:
- adresa de e-mail a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea: primaria@primariavl.ro;
- la numărul de telefon TELVERDE (gratuit): 0800.809.809;
- pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea: Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea.
“Vă informăm, de asemenea, că în data de sâmbătă, 16 septembrie 2017, o comisie tehnică formată din specialişti ai Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea, împreună cu specialişti ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea – Serviciul Rutier, vor analiza toate soluţiile venite de la cetăţeni şi vor proceda la o simulare a celor mai viabile dintre acestea. Vă mulţumim şi aşteptăm propunerile dumneavoastră la adresele şi numerele de telefon mai sus menţionate!”, a precizat Mircia Gutău, primarul Municipiului Râmnicu Vâlcea.