Special

Zeci de copii din Stoileşti au primit rechizite şcolare oferite de deputatul Eugen Neaţă

A început un nou an şcolar, iar deputatul vâlcean Eugen Neaţă, împreună cu administraţia locală din Stoileşti, a ţinut ca toţi copiii din satul Urşi să aibă parte de o surpriză frumoasă. Zeci de elevi de la Şcoala Generală din satul Urşi, comuna Stoileşti, judeţul Vâlcea, au avut o surpriză luni, 11 septembrie, când au păşit în sălile de clasă. Au găsit în bănci rechizite, cadouri oferite de deputatul vâlcean Eugen Neaţă, fiu al satului.

Imediat de cum au intrat în clasă, copiii au fost foarte încântaţi de cadouri, bucuroşi fiind şi părinţii. "Foarte frumos, o bucurie pentru copii", spune unul dintre părinţi. Plin de emoţii, Eugen Neaţă le-a vorbit copiilor despre importanţa şcolii în definirea personalităţii de mai târziu a fiecăruia.

“Cu toţii ne aducem aminte astăzi de copilărie, de ziua în care ne pregăteam cu emoţii pentru prima zi de şcoală. Am retrăit acele momente la deschiderea noului an şcolar împreună cu elevii şi dascălii din comuna mea natală, Stoileşti. Le mulţumesc învăţătorilor şi profesorilor mei pentru că m-au educat, m-au învăţat să fiu om bun şi m-au îndrumat în viaţă! Copiilor din comuna Stoileşti le-am transmis cu toată dragostea ca acest nou an şcolar să fie unul plin de succese şi rezultate foarte bune. Numai prin educaţie şi învăţătură ne putem dezvolta ca oameni şi ajunge acolo unde ne dorim. Părinţilor şi învăţătorilor le doresc să rămână la fel de buni, de atenţi şi dedicaţi acestor copii minunaţi din Stoileşti“, a declarat deputatul Eugen Neaţă.








 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...