Marţi, 5 septembrie, la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu, şi Ministrul Sevil Shhaideh au semnat primele contracte de lucrări în cadrul PNDL II. “Am semnat primele contracte, în valoare totală de 10 milioane de lei (100 de miliarde de lei vechi – n.r.), din totalul de 200,8 milioane de lei fonduri atrase doar într-un an de zile prin PNDL”, ne-a declarat în momentul întâlnirii peşedintele CJ Vâlcea.
În total, judeţul Valcea are alocate în cadrul programului 750 de milioane de lei (7.500 de miliarde lei vechi, sau echivalentul a aproximativ 166 milioane de euro) pentru investiţii în infrastructură rutieră, sănătate, reţele de apă şi canalizare, reţele de iluminat public, achiziţionarea de aparatură şi alte dotări etc.
Continuă semnarea contractelor şi în zilele următoare
“Astăzi, 05 septembrie 2017, am semnat alături de doamna Ministru Sevil Shhaideh contracte pentru primele 10 milioane lei, din cele 200 milioane lei alocate Consiliului Judeţean Vâlcea. Consiliul Judeţean Vâlcea are aprobate de Ministerul Dezvoltării Regionale 13 proiecte pentru modernizarea infrastructurii rutiere, proiecte ce totalizează 208 milioane lei noi, adică 2008 miliarde lei vechi. După cum se ştie, judeţului nostru i-au fost alocate, urmare a cererilor depuse de către primari, dar şi de către Consiliul Judeţean, aproximativ 7.500 miliarde lei vechi. Astăzi, la Bucureşti, am semnat primele contracte pentru lucrări din cele 13 pe care Consiliul Judeţean Vâlcea le are aprobate. Primele cinci contracte au o valoare de 108 miliarde lei vechi şi cuprind modernizarea şi reabilitarea Şcolii Populare de Arte, modernizarea, reabilitarea şi asfaltarea unor drumuri judeţene. Îi mulţumesc doamnei Ministru Sevil Shhaideh şi domnului Ministru Secretar de Stat Adrian Gâdea pentru modul corect în care tratează judeţul Vâlcea. Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) este un program deosebit de important pentru ţara noastră, lansat de domnul Liviu Dragnea, cel care era ministru la acea vreme. PNDL este un program prin care România se modernizează şi prin care judeţul Vâlcea va beneficia de investiţii importante la nivelul infrastructurii, unităţilor sanitare, unităţilor de învăţământ, reţele de alimentare cu apă şi alte investiţii destinate modernizării tuturor localităţilor din ţara noastră. În zilele ce vor urma, vom continua procedura semnării contractelor la Ministerul Dezvoltării Regionale, pe măsură ce documentaţiile vor fi gata”, a adăugat Constantin Rădulescu, preşedinte CJ Vâlcea.