Administraţie

Plombare de mântuială pe DJ 606A

Plombare de mântuială pe un drum judeţean din Dolj. O echipă de la Secţia Drumuri Judeţene din cadrul Consiliului Judeţean Dolj a plombat gropile fără a decoperta în prealabil zonele distruse. Şeful lucrării recunoaşte că lucrarea nu s-a făcut ca la carte pentru că nu au în dotare un utilaj de frezat. Şi anul trecut s-au făcut aceleaşi plombări, iar acum acestea sunt pline de gropi şi fisuri.

Oamenii din Argetoaia îşi pun mâinile în cap când văd lucrarea celor de la drumuri judeţene. "Pe deasupra. Trebuia cumva decupat. Cât credeţi că rezistă? Păi mult aşa nu cred", spune un localnic.

Şeful lucrării recunoaşte însă că nu este făcut totul ca la carte pentru că... nu are cu ce. Aruncă o lopată de asfalt în zonele cu gropi şi dacă rezistă până la prima ploaie bine, dacă nu... nu. “Nu era normal să decopertaţi?” “De frezat, ba da, cred că da.” “Şi de ce nu aţi făcut asta?” “Nu avem utilajul respectiv”, spune reprezentantul societăţii.

Specialiştii susţin că această lucrare de plombare este de departe făcută cum ar fi trebuit. "Mai întâi se răzuieşte stratul de uzură afectat de circulaţie şi care prezintă denivelări, după care suprafaţa decopertată se amorsează cu un bitum lichid, după care se aplică stratul de asfalt", a declarat Constantin Mireanu, expert construcţii.

Lucrările au început în urmă cu două săptămâni şi s-au făcut pe raza a trei localităţi până în prezent.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...