La Poiana Mare, în Dolj, legumicultorii au încercat anii trecuţi să intre cu marfa piaţa supermarketurilor. S-au asociat şi şi-au dat marfa unui mare lanţ de magazine. Dar n-a durat decât o vară. N-au făcut faţă condiţiilor impuse şi n-au reuşit să ţină ritmul. Din 200 de producători câţi erau asociaţi în 2014, doar unul singur mai are contract cu un supermarket mare din ţară.
Alin Epângeac este un tânăr producător din localitatea Poiana Mare şi este singurul producător care mai are contract cu un mare supermarket din ţară. De patru ani livrează ardei capia. A încercat să livreze şi roşii, dar condiţiile au fost mult mai stricte. Acum livrează marfa de acasă. "Noi am fost norocoşi. A venit la noi aici în comună. De patru ani lucrez cu ei şi a mers destul de bine. Nu mai trebuie să mergem atâta drum. De obicei mergeam la Târgu Jiu, la Timişoara, în toate pieţele. Ei ne cer ca să avem calitate şi să fie perfecţi, să nu aibă cută şi să nu fie mai mic de 15 centimetri", spune Alin Epângeac.
Până anul trecut au fost mult mai mulţi cei care aveau contract cu supermarketurile din ţară, dar, au renunţat pentru că nu au marfa de calitate, aşa cum se cere. Acum vor să încerce din nou. "Puteau să facă şi ei contracte, dar au condiţiile foarte aspre şi nu le îndeplinesc", a declarat Cristian Ologu, viceprimarul din Poiana Mare.
În localitatea Poiana Mare sunt 1.000 de producători, însă numai 340 dintre aceştia au solicitat la primărie certificat de producător.