Poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, împreună cu cei din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Prundeni şi ai Poliţiei oraşului Băbeni, sprijiniţi de luptători din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani, au efectuat două percheziţii domiciliare pe raza oraşului Băbeni, la persoane bănuite de spargeri de locuinţe, dispunându-se ulterior reţinerea pentru 24 de ore.
În urma cercetărilor efectuate şi a datelor obţinute, poliţiştii au documentat şi probat activitatea infracţională a trei bărbaţi de 24, 26, respectiv 22 de ani, din Băbeni, bănuiţi de comiterea mai multor infracţiuni de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Cei în cauză sunt bănuiţi de comiterea a 10 furturi din locuinţe, de autoturisme şi dintr-o societate comercială, pe raza comunelor Nicolae Bălcescu, Prundeni şi Popeşti.
Aceştia au pătruns în două gospodării de pe raza comunelor Popeşti şi Prundeni şi au furat maşinile persoanelor vătămate, abandonându-le apoi la Băbeni, fără ca şoferul, bărbatul de 24 de ani, să deţină permis de conducere.
Se fac cercetări şi pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
În urma percheziţiilor, la domiciliul persoanelor bănuite s-au găsit bormaşini, drujbe şi laptop-uri, acestea urmând să fie restituite persoanelor vătămate.
Faţă de doi dintre aceştia a fost luată măsura reţinerii pe o durată de 24 de ore, urmând să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi cu propunere de arestare preventivă.
Ultima Oră
25.08.2017
Percheziţii în Vâlcea
Tineri din Băbeni bănuiţi de spargeri de locuinţe, reţinuţi pentru 24 de ore
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >