Cei doi poliţişti ai Secţiei 6 de Poliţie Craiova, care au fost prinşi dormind în timpul serviciului, pe 16 iulie, anul acesta, au primit o sancţiune din partea superiorilor. Ambii vor simţi pedeapsa la următoarele trei salarii, care vor fi mai mici cu 10%.
Cei doi poliţişti de la Secţia 6 Craiova au fost cercetaţi de superiori, după ce, pe reţelele de socializare au apărut mai multe fotografii în care aceştia... dormeau în maşina de serviciu, undeva la marginea oraşului.
Conducerea IPJ Dolj a dispus efectuarea de verificări urgente de către organele specializate de control din cadrul inspectoratului pentru clarificarea situaţiei prezentate. Poliţiştii au fost identificaţi din pozele respective şi urmează să răspundă pentru faptele lor. "Conducerea IPJ Dolj a luat act de semnalările apărute în mass-media şi a dispus efectuarea de verificări urgente de către organele specializate de control din cadrul inspectoratului pentru clarificarea situaţiei prezentate. În măsura în care se vor constata încălcări ale Codului de etică şi deontologie profesională, sau ale altor proceduri şi prevederi legale ce reglementează activitatea poliţiei, se vor dispune măsuri în consecinţă, întrucât managementul instituţiei noastre nu tolerează astfel de comportamente din partea poliţiştilor doljeni", preciza conducerea IPJ Dolj la vremea respectivă.