Administraţie

Băile Olăneşti, Păuşeşti-Măglaşi, Mălaia şi Perişani, beneficiare a lucrărilor ce vor fi derulate de CJ Vâlcea în cadrul PNDL II

Ministerul Dezvoltării, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a aprobat finanţări în sumă totală record pentru investiţii în judeţul Vâlcea în cadrul PNDL II (aproape 750 de milioane de lei pentru perioada 2017 - 2020). O parte importantă din aceste investiţii vor fi derulate chiar de către Consiliul Judeţean Vâlcea, în general în modernizarea infrastructurii rutiere, de aceste lucrări urmând a beneficia aproape jumătate din localităţile judeţului.

Lucrări importante la drumurile de acces spre Mănăstirea Iezer, schiturile Pahomie şi Jgheaburi

1.044.580 lei sunt destinaţi, cu acordul MDRAPFE, refacerii platformei drumului şi podeţelor de pe DJ 654 Valea Cheii - Cheia - Mănăstirea Iezer - Schitu Pahomie, pe o lungime de peste 10 kilometri (km 6+000 - 16+681). Traseul are o importanţă turistică deosebită, iar investiţia va pune în valoare obiectivele menţionate care sunt situate pe raza administrativă a staţiunii Băile Olăneşti. Tot în cadrul PNDL II, Ministerul Dezvoltării a aprobat şi finanţare cu 271.459 lei a reabilitării şi eficientizării sistemului de iluminat stradal în Băile Olăneşti – Livadia, adică a falezei care duce din centrul oraşului spre izvoarele cu ape minerale. Investiţia va fi derulată de administraţia locală condusă de primarul Sorin Vasilache.

De un traseu de legătură modern cu obiectivul de interes turistic monahal Schitul Jgheaburi va beneficia şi comuna vecină cu staţiunea, Păuşeşti-Măglaşi. CJ Vâlcea va derula o investiţie în valoare de 2.292.834 lei pentru reabilitarea şi modernizarea DJ 651 Păuşeşti Măglaşi - Stoeneşti (km 2+700 - 7+700).

Drumul din Ciunget spre Galbenul, refăcut complet, iar cel de legătură între Perişani şi Valea Oltului, reparat

Şi zona de nord este acoperită cu lucrări ce vor fi derulate de administraţia judeţeană. 4.473.676,00 lei este finanţarea aprobată de MDRAPFE Consiliului Judeţean Vâlcea pentru refacerea platformei drumului, a zidurilor de sprijin şi amenajarea de podeţe pe DJ 701D Ciunget - Latoriţa – Galbenu (km 0+000 - 5+500). Investiţia se adaugă celor ce vor fi derulatre de administraţia condusă de Gabriel Ţolea în cadrul PNDL II. În ce priveşte infrastructura rutieră, Ministerul Dezvoltării a aprobat finanţare cu 5.690.418 lei a lucrărilor de modernizare şi extindere a infrastructurii rutiere şi edilitare în cele trei sate componente ale comunei, Săliştea, Malaia şi Ciungetu.

În afara investiţiilor care vor fi derulate de primăria condusă de Ion Sandu (modernizarea Grădiniţei Mlăceni - 362.183 de lei şi construirea unui pod de beton armat peste pârâul Perişani - 1,81 milioane de lei), comuna Perişani va beneficia şi de rapararea celui mai scurt drum de legătură cu Valea Oltului (DN 7). CJ Vâlcea va derula investiţia în refacerea DJ 703M Perişani - Cornet (km 2+800, km 3+800, km 5+200), constând în lucrări la platforma drumului şi la zidurile de sprijin, valoarea totală a acesteia fiind de 2.511.033 lei.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...