Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a fostului primar al municipiului Caracal, Gheorghe Anghel, pentru săvârşirea infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat şi pentru 1.000 fapte de abuz în serviciu.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În perioada 2009 – 2012, la nivelul Primăriei Municipiului Caracal, şi-a desfăşurat activitatea un grup infracţional organizat care a avut drept scop obţinerea, de către membrii săi şi persoane apropiate acestora, de sume de bani necuvenite, în principal direct din încasările instituţiei publice, în condiţii nelegale, prin folosirea de documente care nu atestau operaţiuni comerciale reale. Prejudiciul cauzat bugetului Unităţii Administrativ Teritoriale a Municipiului Caracal este de 5.009.500 lei.
Din grupul infracţional organizat au făcut parte inculpatul Anghel Gheorghe, primarul municipiului Caracal şi inculpata Tudor Maria, directorul economic al instituţiei, care au deţinut şi calitatea de iniţiatori şi coordonatori ai grupului, precum şi funcţionari publici aflaţi în subordinea acestora şi reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care au acţionat coordonat pentru obţinerea de foloase ilicite.
În concret, în perioada menţionată anterior, inculpaţii Anghel Gheorghe şi Tudor Maria au dispus eliberarea de sume de bani direct din casierie şi au semnat ordine de plată în favoarea mai multor societăţi comerciale, fără ca aceste plăţi să fie în vreun fel justificate de angajamente legale din care să rezulte obligaţii de plată în sarcina Primăriei mun. Caracal, fără să existe dovada efectivă a recepţionării bunurilor plătite şi folosirea acestora în interesul instituţiei, fără să rezulte necesitatea obiectivă a efectuării unor astfel de achiziţii şi fără ca aceste operaţiuni financiare să fie supuse controlului financiar preventiv.
La grupul infracţional organizat au aderat reprezentanţi de fapt/de drept ai societăţilor comerciale în numele cărora s-au emis pretinsele „documente justificative” şi alţi funcţionari publici din cadrul Primăriei mun. Caracal care au pus la dispoziţia angajaţilor din cadrul Direcţiei Economice şi casieriei centrale numeroase facturi fiscale şi chitanţe cu conţinut nereal, documente de evidenţă primară în care au fost consemnate de regulă prestări de servicii fictive în beneficiul instituţiei publice.
Practic, inculpatul Anghel Gheorghe, în calitate de iniţiator şi lider al grupului infracţional organizat, a acţionat în mod concertat alături de ceilalţi inculpaţi pentru obţinerea de foloase patrimoniale/nepatrimoniale (sume de bani şi capital electoral) atât pentru sine cât şi pentru alţii (ceilalţi membrii ai grupării sau persoane apropiate acestuia), folosind în mod discreţionar bugetul local al Primăriei mun. Caracal ce provenea în special din veniturile încasate din impozite şi taxe locale, manipulate prin casieria centrală.
De exemplu, a rezultat că inculpatul Anghel Gheorghe a folosit discreţionar bugetul local, în sensul că a organizat diverse „mese de protocol”, fără respectarea prevederilor legale şi ale hotărârilor Consiliului Local al mun. Caracal şi a achiziţionat produse care nu erau necesare instituţiei publice sau servicii de presă destinate promovării unei imagini favorabile, încălcând flagrant obligaţiile stabilite de lege în sarcina sa ca ordonator principal de credite.
În acest sens, a dat dispoziţii atât direct, dar mai ales indirect, prin intermediul directorului economic, să fie plătite sume de bani în special din numerarul casieriei dar şi prin ordine de plată (semnate de el şi inculpata Tudor Maria), din conturile de trezorerie ale instituţiei publice, fără respectarea prevederilor legale şi în baza unor înscrisuri care, în cea mai mare parte, nu atestau prestaţii reale făcute în beneficiul primăriei sau a municipiului Caracal.
Pentru ca mecanismul infracţional elaborat alături de inculpata Tudor Maria să poată fi efectiv aplicat şi să nu fie sesizate organele fiscale sau penale competente, inculpatul Anghel Gheorghe a suprimat mecanismele de control (controlul intern managerial, controlul financiar preventiv şi auditul intern) prevăzute de lege, care aveau ca obiect tocmai verificarea regularităţii şi legalităţii acestor plăţi şi, implicit, folosirea eficientă a fondurilor publice care constituiau bugetul Primăriei mun. Caracal.
În acelaşi scop, cei doi au hotărât de comun acord eliminarea etapelor obligatorii prevăzute de lege cu privire la utilizarea fondurilor publice şi, implicit, suprimarea înscrisurilor care ar fi trebuit să fie semnate de aceştia – dispoziţia de plată către casierie şi ordonanţarea de plată, tocmai pentru a suprima dovezile scrise care probau activitatea infracţională derulată în perioada 2009 – 2012. În cauză, Consiliul Local al mun. Caracal s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 5.009.500 lei.
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra unor bunuri mobile şi imobile, ce aparţin inculpaţilor.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Olt cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.