În perioada 24 - 28 iulie, a avut loc o nouă ediţie a Şcolii de vară organizată de Parohia Mălaia, cu sprijinul primăriei comunei de pe Valea Lotrului. Activităţile catehetice şi educative s-au desfăşurat la biserica parohială şi la Căminul Cultural din localitatea Mălaia, participanţi fiind peste 50 de tineri din localitate cu vârste cuprinse între 8 şi 16 ani. În cadrul manifestării coordonate de părintele Marius-Vasile Rogoz au fost desfăşurate şi ateliere de sculptură, pictură - icoană pe sticlă şi origami. Lucrările copiilor au fost vernisate în cadrul unei expoziţii organizate la Căminul Cultural, expoziţie la care, alături de tineri şi organizatori, s-au aflat reprezentanţi ai autorităţilor locale, părinţi, cadre didactice şi locuitori din comunitate.
Actualitate
30.07.2017
Şcoală de vară la Mălaia, organizată de parohie cu sprijinul primăriei
Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)
< înapoiînainte >