Politică

Buican: „USL poate câştiga în Vâlcea toate colegiile parlamentare cu peste 51 la sută”

În opinia liderului liberalilor vâlceni, împărţirea colegiilor uninominale din judeţul Vâlcea ar trebui să se facă pe baza scorului înregistrat de formaţiunile componente la alegerile locale

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican este convins că în judeţul Vâlcea, Uniunea Social Liberală poate câştiga toate colegiile parlamentare cu peste 51% din voturi, dacă partidele componente ale acestei alianţe găsesc înţelepciunea şi echilibrul necesar pentru a lua cele mai bune decizii în desemnarea candidaţilor pe cele şase colegii de deputaţi şi pe cele trei de senatori.

Deputatul liberal afirmă că în urma simulărilor şi analizelor din cadrul Partidului Naţional Liberal, realizate atât la nivel naţional cât şi judeţean, simulări realizate pe baza rezultatelor partidelor politice obţinute la alegerile locale din 10 iunie 2012, Uniunea Social Liberală are prima şansă în adjudecarea tuturor celor nouă colegii uninominale vâlcene.

Conform analizelor din cadrul Partidului Naţional Liberal, o bună colaborare a organizaţiilor locale şi judeţene a PNL, PSD, UNPR şi PC este obligatorie şi necesară, preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican făcând pe această cale un apel la membrii acestor partide pentru a găsi cele mai bune variante şi cei mai buni oameni care să candideze din partea Uniunii Social Liberale la aceste alegeri parlamentare.

„Cred cu tărie că Uniunea Social Liberală poate câştiga toate colegiile uninominale din judeţul Vâlcea, dacă se va înţelege că trebuie să trecem peste orgolii şi vom desemna candidaţii cei mai buni în care cetăţenii au încredere. O astfel de desemnare a candidaturilor va asigura şi câştigarea colegiilor uninominale din Râmnicu Vâlcea cu peste 51% din voturile exprimate.” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

În opinia liderului liberalilor vâlceni, împărţirea colegiilor uninominale din judeţul Vâlcea ar trebui să plece de la scorul înregistrat de formaţiunile componente la alegerile locale. Deputatul Cristian Buican consideră că dacă acest principiu ar fi respectat, Partidul Naţional Liberal ar trebui să poată desemna candidaţii pentru colegiile pentru Camera Deputaţilor nr. 1 (Râmnicu-Vâlcea Nord), nr.3 (Bălceşti-Berbeşti), şi nr. 5 (Brezoi-Călimăneşti), Partidul Social Democrat ar trebui să desemneze candidaţi pentru Camera Deputaţilor în colegiile nr.2 (Râmnicu-Vâlcea Sud), nr. 4 (Drăgăşani) şi nr. 6 (Horezu-Băbeni). Buican susţine că pentru Senatul României, UNPR ar trebui să primească dreptul de a candida pe colegiul senatorial nr.3 (Râmnicu Vâlcea), graţie scorului înregistrat la alegerile locale, Partidului Social Democrat să desemneze candidat pentru colegiul senatorial nr. 1 (Drăgăşani-Bălceşti), iar Partidului Naţional Liberal să desemneze candidat pentru colegiul senatorial nr 2 (Brezoi-Călimăneşti-Horezu-Băbeni).


 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

27.09.2012 - 12:45nobody:Asta nu gandeste prea mult cand vorbeste

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...