Patru elevi şi un cadru didactic de la Liceul Agricol Caracal au efectuat, în iulie, un stagiu la fermele agricole din departamentul Loiret.
Elevii români, însoţiţi de doamna profesor Belu Gina Mihaela, cadru didactic la Liceul Agricol Caracal, au fost cazaţi la ferme premiate pentru activitatea agricolă derulata la nivelul Departamentului Loiret: o ferma de creştere a porcilor, o fermă de creştere a puilor, o fermă vegetală şi o fermă pomicolă.
Au participat atât la cursuri teoretice de formare tehnică, susţinute de experţii şi consultanţii de la Camera Agricolă Loiret, cât şi la activităţi agricole de sezon la fermele unde au fost găzduiţi: prepararea hranei pentru animale, recoltatul zmeurei şi cireşelor, comercializarea fructelor în pieţele locale, recoltatul grâului, supravegherea sistemelor de irigaţii etc.
De asemenea, elevii au participat şi la activităţi culturale şi de recreere, făcând un tur al Parisului şi vizitând muzeele importante din Franţa.
Activităţile s-au derulat în baza priorităţilor stabilite prin Acordul Tripartit încheiat în data de 09.09.2016, între Consiliul General Loiret, Camera Agricolă Loiret şi Consiliul Judeţean Olt.