Sub Lupă

EXPLOZIV! Corupţie la vârful Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene?

Trafic de influenţă cu proiecte PNDL 2. Firma paravan a lui Cotescu, abonată la contracte de consultanţă

Anchetă în EXCLUSIVITATE documentată de jurnaliştii de investigaţii de la publicaţia “SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA” în colaborare cu cei de la “JURNAL VÂLCEAN”

Suspiciuni serioase de trafic de influenţă cu proiecte PNDL II. Achiziţii dubioase ale unor primari vâlceni şi nu numai. Contracte de consultanţă parafate cu o firmă în spatele căreia se află directorul general adjunct al Direcţiei Generale Dezvoltare Regională şi Infrastructură din MDRAPFE, fostul senator liberal vâlcean Adrănel Cotescu. Lista obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020, cu Ordine MDRAPFE aprobate a fost anunţată de ministrul Sevil Shhaideh în data de 19 iulie 2017, iar parafarea înţelegerilor cu societatea în care se află personajul cheie din Ministerul Dezvoltării a început încă din luna mai 2017, exact pe proiectele finanţate.

Citiţi în rândurile de mai jos o ANCHETĂ EXPLOZIVĂ documentată de jurnaliştii de investigaţii de la publicaţia “SĂPTĂMÂNA ÎN OLTENIA” în colaborare cu cei de la “JURNAL VÂLCEAN”. Documente incendiare care confirmă traficul de influenţă marca Adrănel Cotescu din fotoliul ministerial. Caracatiţa proiectelor PNDL 2 în judeţul Vâlcea şi nu numai a intrat în atenţia oamenilor legii potrivit unor surse credibile.

Fotoliul din minister aducător de sume fabuloase

După ce a pierdut lamentabil competiţia internă din PNL Vâlcea pentru un loc pe lista pentru alegerile parlamentare, ex-senatorul Marin Adrănel Cotescu a revenit în fotoliul călduţ de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Şi nu în orice funcţie – director general adjunct al Direcţiei Generale Dezvoltare Regională şi Infrastructură. Cotescu se pare însă că nu s-a limitat doar la fotoliul în care a revenit vremelnic, aflându-se în spatele firmei P&T Consulting SRL din Râmnicu Vâlcea, care oficial îi are ca asociaţi pe Manea Valentina Iuliana (80%) şi Monceanu Constantin (20%). Este binecunoscut faptul că omul de casă al lui Cotescu este nimeni altul decât Monceanu, iar doamna Manea este asociată cu soţia lui Cotescu – Marilena Daniela Cotescu în societatea Cad Design & Building. Din această societate, Adrănel Cotescu a încasat în anul 2016 în calitate de asociat dividende din profitul anului 2012 (01.01 – 30.06) în valoare de 100.750 lei, în timp ce soţia sa Marilena Daniela Cotescu, tot în calitate de asociat, a încasat dividende în anul 2016 din profitul anilor 2012, 2013, 2014 (2012 – 34.450 lei; 2013 – 24.142 lei; 2014 – 33.752 lei). De asemenea, Adrănel Cotescu i-a acordat şi un împrumut Valentinei Iuliana Manea în valoare de 15.000 euro. De altfel, de-a lungul anilor, personajele de care vorbim au fost asociate în mai multe firme, cele mai multe fiind în prezent radiate. Printre serviciile oferite de P&T Consulting întâlnim: consultanţă în vederea întocmirii documentelor necesare semnării contractului de finanţare de la Bugetul de Stat a investiţiei pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii, de la Bugetul de Stat; consultanţă pentru întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de servicii de proiectare (fişa de date a achiziţiei, caietul de sarcini, proiectul de contract conţinând clauzele contractuale obligatorii, formulare şi modele de documente, în vederea începerii procedurii de achiziţie; consultanţă pentru întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de execuţie lucrări (fişa de date a achiziţiei, caietul de sarcini, proiectul de contract conţinând clauzele contractuale obligatorii, formulare şi modele de documente, în vederea începerii procedurii de achiziţie).

Încredinţări directe sub paravan ministerial

Societatea P&T Consulting, în spatele căreia se află directorul general adjunct al Direcţiei Generale Dezvoltare Regională şi Infrastructură din MDRAPFE, Marin Adrănel Cotescu, intră în scenă în luna mai a acestui an, mai exact când proiectele UAT-urilor erau deja depuse la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Este exact perioada când primarii aşteptau cu sufletul la gură să li se confirme proiectele finanţate. Pentru firma P&T Consulting informaţiile veneau de la sursă sigură din minister, echipa societăţii plecând la semnat de contracte, şi nu unele întâmplătoare. Punctăm, din nou, faptul că Lista Obiectivelor de Investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020, cu Ordine MDRAPFE aprobate a fost anunţată de ministrul Sevil Shhaideh în data de 19 iulie 2017. Societatea P&T Consulting demarează parafarea unor contracte de consultanţă încă din luna mai. Stranie coincidenţă! Pe proiectele anunţate de ministrul Sevil Shhaideh la jumătatea lunii iulie, firma paravan câştigase prin încredinţare directă mai multe contracte de consultanţă, încă din luna mai, în judeţele Vâlcea şi Ialomiţa, iar după anunţul oficial de la minister contractele încep să apară pe bandă rulantă. Societatea P&T Consulting parafează înţelegeri cu Primăria Stoeneşti, Primăria Frânceşti, Primăria Pesceana, Primăria Vaideeni, Primăria Pietrari (Vâlcea), Primăria Borduşani, Primăria Vlădeni, Primăria Făcăeni (Ialomiţa) şi Primăria Valea Argovei (Călăraşi), iar lista rămâne, cu siguranţă, deschisă.

Înţelegeri evidente pe finanţări viitoare

Vă oferim exemple concrete de primării care parafează înţelegeri cu firma paravan a lui Cotescu pe proiecte care obţin finanţare. Un prim exemplu – Primăria Stoeneşti. În 22 mai 2017, P&T Consulting parafează, prin încredinţare directă, un contract în valoare de 72.000 lei (15.744 euro) pentru servicii de consultanţă pentru extindere reţea de canalizare menajeră în comuna Stoeneşti - consultanţă în vederea întocmirii documentelor necesare semnării contractului de finanţare de la Bugetul de Stat a investiţiei pentru extinderea sistemelor de canalizare şi staţii de epurare a apelor uzate, de la Bugetul de Stat; consultanţă pentru întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de servicii de proiectare (fişa de date a achiziţiei, caietul de sarcini, proiectul de contract conţinând clauzele contractuale obligatorii, formulare şi modele de documente, în vederea începerii procedurii de achiziţie; consultanţă pentru întocmirea documentaţiei de atribuire a contractului de execuţie lucrări, întocmire cerere de finanţare, întocmirea studiilor de piaţă). Stranie coincidenţă! Înţelegerea parafată în 22 mai 2017 de P&T Consulting cu Primăria Stoeneşti este confirmată în 19 iulie, când ministrul Sevil Shhaideh anunţă Lista Obiectivelor de Investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020. Proiectul „Extindere reţea de canalizare menajeră în comuna Stoeneşti, judeţul Vâlcea” obţine o finanţare de 10.560.476 lei. Şi nu este singura coincidenţă de la Primăria Stoeneşti. Tot în 22 mai 2017, P&T Consulting, tot prin încredinţare directă, obţine un nou contract - Servicii de consultanţă pentru obiectivul: „Extindere sistem de alimentare cu apă în satul Zmeuratu”, în valoare de 14.500 lei. Simplă coincidenţă? Şi acest proiect apare pe lista câştigătoare de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, primind o finanţare de 2.210.783 lei. Menţionăm faptul că Primăria Stoeneşti a depus peste şase proiecte la minister, dar obţin finanţare exact cele care fac consultanţă cu firma paravan a lui Cotescu.

Primarul din Stoeneşti: „Am făcut o simulare, dar nu s-a mers mai departe!”

Gheorghe Dumbravă, primarul localităţii Stoeneşti, a negat într-o primă fază parafarea unor contracte de consultanţă pe PNDL 2, oferind în cele din urmă explicaţii halucinante: „Nu am niciun contract pe PNDL 2, cu nicio o firmă de consultanţă. Nu s-a încheiat niciun contract! Achiziţiile la care vă referiţi de pe SEAP, s-a renunţat la ele. Ulterior, acesta urmau să fie semnate. Tot ceea ce s-a făcut pe SEAP a rămas la stadiul de ceea ce se şi vede. Nu s-a mai continuat în perspectiva de a se ajunge la un contract scris, ferm. Se poate constata că în anunţ era trecut «în situaţia în care se vor promova aceste proiecte.» Era un paragraf acolo… La vremea respectivă nu se ştia care se va aproba. Era totul numai o confuzie. Ce se vede pe SEAP a rămas la acest stadiu. Nu s-a mers în a se încheia un contract ferm. Aştept să primesc ceva oficial cu proiectele aprobate. Şi după aceea vom lua decizia, să vedem! S-a făcut acea simulare, dar nu s-a mers mai departe”, a declarat primarul Gheorghe Dumbravă. Primăria Stoeneşti a obţinut finanţarea a trei investiţii în valoare de 12.970.622 lei (Extindere reţea de canalizare menajeră în comuna Stoeneşti – 10.560.476 lei; Extindere sistem de alimentare cu apă în satul Zmeuratu - 2.210.783 lei; Dotare cu calculatoare, videoproiectoare şi mobilier şcolar a Şcolii gimnaziale Stoeneşti – 199.363 lei).

Încrengături suspecte şi în alte judeţe

Firma paravan a directorului general adjunct al Direcţiei Generale Dezvoltare Regională şi Infrastructură din MDRAPFE îşi întinde tentaculele şi în alte judeţe, chiar înainte ca ministrul Sevil Shhaideh să facă publice contractele câştigătoare. Coincidenţe stranii şi la Primăria Borduşani din judeţul Ialomiţa, când, prin încredinţare directă, P&T Consulting obţine încă din data de 31.05.2017 contractul privind serviciile de consultanţă pentru finanţarea investiţiei pentru înfiinţarea/extinderea sistemului de canalizare menajeră cu lungimea reţelei între 10-15 km în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020 (consultanţă pentru întocmirea Notei conceptuale şi a Temei de proiectare conform conţinutului cadru stabilit prin HG nr. 907 /2016; consultanţă la întocmirea/obţinerea următoarelor documentelor solicitate în vederea semnării contractului de finanţare: SF/DALI însoţit de studii de specialitate - studiu geotehnic, studiu topografic, alte studii după caz. Înţelegerea este parafată în schimbul sumei de 57.500 lei (12.599 EUR). Din nou, coincidenţe stranii – singurul proiect aprobat al Primăriei Borduşani - înfiinţare reţea canalizare în comuna Borduşani, judeţul Ialomiţa primeşte o finanţare 11.904.418,00 lei. În data de 7 iunie 2016, P&T Consulting, parafează prin încredinţare directă o nouă înţelegere la Primăria Vlădeni din judeţul Ialomiţa în schimbul sumei 43.500 lei - Servicii de consultanţă pentru finanţarea investiţiei pentru extinderea sistemului de canalizare menajeră cu lungimea reţelei între 10-15 km în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020. În 19 iulie 2017, ministrul Sevil Shhaideh anunţă că proiectul extindere canalizare menajeră în comuna Vlădeni - judeţul Ialomiţa obţine o finanţare de 11.226.306,00 lei. O nouă coincidenţă stranie şi la Primăria Făcăeni. P&T Consulting parafează în 12.06.2017 un contract de consultanţă, prin încredinţare directă, pentru obiectivul extindere reţea de canalizare în comuna Făcăeni, judeţul Ialomiţa pentru întocmire, depunere dosar de finanţare şi derularea PNDL. Obiectul contractului: Servicii de consultanţă pentru finanţarea investiţiei pentru extinderea sistemului de canalizare menajeră cu lungimea reţelei între 15-20 km în cadrul PNDL 2017-2020 vor cuprinde următoarele, fără a se limita la acestea: consultanţă pentru întocmirea Notei conceptuale şi a Temei de proiectare conform conţinutului cadru stabilit prin HG nr. 907 /2016; consultanţă la întocmirea/obţinerea/actualizarea documentelor solicitate în vederea semnării contractului de finanţare: SF/DALI însoţit de studii de specialitate (studiu geotehnic, studiu topografic, alte studii după caz), hotărâri ale Consiliului Local pentru aprobarea finanţării, certificat de urbanism, inclusiv avizele/acordurile de principiu solicitate prin acesta sau autorizaţie de construire, după caz; consultanţă pentru întocmirea şi depunerea Dosarului de finanţare în vederea semnării contractului cu MDRAPFE; consultanţă pentru întocmirea şi depunerea Anexelor 4-6. Proiectul pentru care firma paravan a lui Adrănel Cotescu parafa înţelegeri de consultanţă, apare pe lista câştigătoare. Investiţia „Extindere reţea canalizare în localitatea Făcăeni, comuna Făcăeni, judeţul Ialomiţa” obţine o finanţare în valoare de 8.740.750,00 lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene.


“Nu am niciun contract pe PNDL 2, cu nicio o firmă de consultanţă. Tot ceea ce s-a făcut pe SEAP a rămas la stadiul de ceea ce se şi vede. Ce se vede pe SEAP a rămas la acest stadiu. Nu s-a mers în a se încheia un contract ferm… Aştept să primesc ceva oficial cu proiectele aprobate. Şi după aceea vom lua decizia, să vedem! S-a făcut acea simulare, dar nu s-a mers mai departe”.
- Gheorghe DUMBRAVĂ, primarul comunei Stoeneşti

Punct ochit, punct lovit la Primăriile Frânceşti şi Pietrari

Aceleaşi stranii coincidenţe şi în alte două primării din judeţul Vâlcea – Pietrari şi Frânceşti. În 23.05.2017 – P&T Consulting parafează, din nou prin încredinţare directă, două contracte la Primăria Pietrari. Management de proiect pentru obiectivul de investiţii: construire pod din beton armat 3*21 m peste pârâul Otăsău, punct la Miroiu-Coastele Cernii. Consultanţă în vederea întocmirii documentelor necesare semnării contractului de finanţare de la Bugetul de Stat a investiţiei pentru realizarea/modernizarea/reabilitarea de poduri, podeţe, pasaje sau punţi pietonale, de la Bugetul de Stat, valoarea acestuia ridicându-se la 15.500 lei. În aceeaşi zi, se parafează tot la Pietrari proiectul „Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii - Reabilitare şi extindere Şcoala Gimnazială în comuna Pietrari, judeţul Vâlcea” - Consultanţă în vederea întocmirii documentelor necesare semnării contractului de finanţare de la Bugetul de Stat a investiţiei pentru realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităţilor de învăţământ preuniversitar, respectiv creşe, grădiniţe, şcoli generale primare şi gimnaziale, licee, colegii naţionale, grupuri şcolare, şcoli profesionale, şcoli postliceale, unităţi de învăţământ special de stat, precum şi alte unităţi de învăţământ preuniversitar, înfiinţate potrivit legii, de la Bugetul de Stat. Pentru consultanţa acestui proiect firma P&T Consulting ar urma să încaseze suma de 18.000 lei. Când se anunţă lista proiectelor câştigătoare, Primăria Pietrari obţine finanţări în valoare de 6.903.797 lei (Reabilitare Şcoala Gimnazială în comuna Pietrari – 3.285.364 lei; Pod din beton armat 3x21 m, peste pârâul Otăsău, punct la Miroiu – Coastele Cernii – 2.600.150 lei şi Modernizare şi dotare Dispensar uman în comuna Pietrari – 1.018.283 lei). Şi la Primăria Frânceşti, societatea P&T Consulting parafează două înţelegeri, prin încredinţare directă, încă din data de 17.05.2017. Un prim contract viza consultanţă în vederea cofinanţării de la Bugetul de Stat prin PNDL pentru Şcoala Frânceşti, în valoare de 11.000 lei, iar altul de 36.000 lei de consultanţă în vederea cofinanţării de la Bugetul de Stat prin PNDL pentru lucrări de drumuri. Ambele contracte au stipulate clauze clare: „Decontarea serviciului se va face în următoarele procente: 60% după obţinerea contractului de finanţare, 20% după întocmirea documentaţiei de atribuire şi 20% după semnarea contractului de execuţie”.

Primarul localităţii, Florin Daniel Paraschiv, susţine că nu a semnat contractul de consultanţă cu firma P&T Consulting, încercând să-şi justifice achiziţia din luna mai: „A fost singura firmă de consultanţă care a venit la mine. Nu a venit altcineva cu o ofertă. Nu s-a semnat deocamdată contractul. Îl semnez doar dacă semnez contractul şi cu plata la semnarea contractului de finanţare. Nu l-am semnat, s-a făcut doar achiziţia… Sunt valori mici şi se fac prin încredinţare directă. Nu îmi amintesc exact firma, dar am făcut achiziţia cu plata la semnarea contractului, să-mi verifice documentele. Dacă documente nu sunt ok, riscăm să pierdem şi aprobarea proiectului. Nu ştiu despre ce conflict de interese vorbiţi. E problema lor, nu este problema UAT-urilor… Eu am depus patru proiecte pe PNDL. Contractele de consultanţă le-am făcut să nu mă trezesc în situaţia că DALI-urile nu sunt bine făcute şi să pierd şi ce obţin… Nu aveam eu de unde să ştiu ce aprobă ei. Este o coincidenţă că s-au aprobat contractele pentru care am încheiat şi consultanţă, cel puţin la UAT Frânceşti. Până să pice Guvernul Grindeanu mai prinsesem finanţare pentru încă un proiect pe care acum l-am pierdut – sediu de primărie… Eu am trimis adresă către Ministerul Dezvoltării să îmi prioritizeze asfaltul… Nu am discutat eu cu domnul Cotescu, am vorbit cu domnul Monceanu! I-am spus că vreau consultanţă pe proiectele care se vor aproba, de aceea nici nu am semnat contractul… Discuţia a fost pe sume negociabile. Ce am negociat cu dumnealor, nu cred că făcea nimeni consultanţă pe banii respectivi. Nu cred că a putut să influenţeze Cotescu, sincer vă spun. Ştiu foarte mulţi primari care au zis că poate ne ajută şi nu! Totul s-a împărţit politic acolo. Pe mine nu mă interesau atât de mult şcoala şi dispensarul cât mă interesa asfaltarea, vă spun sincer. Oamenii vor asfalt, dar s-au împărţit lucrări de asfaltare pe criterii politice. Nu comentez, dar asta e viaţa!... Nu-l cunosc personal pe domnul Cotescu, chiar dacă am făcut parte din acelaşi partid. N-am avut tangenţă. Am ajuns mai târziu în partid, cunosc personal câteva nume şi cam atât. Din auzite şi din zvonuri se aud multe…Nu cred că are cum să influenţeze Cotescu aprobarea proiectelor la Bucureşti, asta vă spun 100%. Altcineva a împărţit acolo. Nu are atâta putere. Dacă vedeţi lista cu proiectele aprobate veţi vedea că s-au făcut pe criterii politice!... Sunt primării care au prins şi câte două drumuri, iar eu nu am prins niciunul. Mi-au dat şi mie nişte firimituri în condiţiile în care sunt a treia comună din judeţ… Aş fi dat şi eu oricât pe consultanţă, dacă îmi aprobau proiectele”, a declarat primarul localităţii Frânceşti.

Primarul din Pesceana: „Am mers după codul CPV, nu după firmă!”

După anunţarea listei obiectivelor de investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL II) în perioada 2017-2020, firma P&T Consulting revine în forţă şi obţine încă patru contracte – 3 în judeţul Vâlcea (2 la Primăria Pesceana şi 1 la Primăria Drăgoeşti) şi un alt contract în judeţul Călăraşi la Primăria Valea Argovei. La Primăria Pesceana înţelegerea este parafată în schimbul sumei de 99.000 lei (70.000 lei - consultanţă în vederea întocmirii documentelor necesare semnării contractului de finanţare de la Bugetul de Stat a investiţiei pentru construirea/modernizarea/reabilitarea drumurilor publice clasificate şi încadrate, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, ca drumuri judeţene, drumuri de interes local, respectiv drumuri comunale şi/sau drumuri publice din interiorul localităţilor, de la Bugetul de Stat şi 20.000 lei - consultanţă în vederea întocmirii documentelor necesare semnării contractului de finanţare de la Bugetul de Stat a investiţiei pentru realizarea/modernizarea/reabilitarea de poduri de la Bugetul de Stat). Ambele contracte au fost parafate în 20 iulie 2017, la numai o zi de la anunţarea listei cu proiectele finanţate. De la Ministerul Dezvoltării – Primăria Pesceana a obţinut finanţarea a 5 proiecte în valoare totală de 18.613.015 lei. (Reabilitare şi modernizare dispensar uman – 687.135 lei; Extindere, reabilitare şi modernizare Şcoala Gimnazială – 1.631.086 lei; Construire grădiniţă cu program prelungit – 2.263.701 lei; Construire poduri şi podeţe peste pârâurile Pesceana şi Negraia – 4.285.845 lei şi Asfaltare şi modernizare drum comunal DC 112 şi construire două poduri în comuna Pesceana – 9.754.249 lei). Explicaţii puerile ale primarului din Pesceana privind modul în care a fost selectată firma de consultanţă pentru proiectele PNDL: „Contractul de consultanţă a fost făcut prin cerere de ofertă… Am avut 13-14 proiecte depuse pe PNDL şi au fost aprobate 5. Am ajuns la firma de consultanţă după codul CPV pe Vâlcea şi aşa i-am găsit. Nici nu ştiu cum se numeşte firma. Contractul nu a fost încă încheiat, am făcut deocamdată doar achiziţia! Se poate vedea pe SEAP. Am mers pe codul CPV, nu pe firmă. Mi-a apărut doar o firmă pe Vâlcea!”, a declarat primarul Ion Vasile.

Borcanul cu mierea guvernamentală

În 24 iulie 2017, societatea P&T Consulting parafează, prin încredinţare directă, o nouă înţelegere în Călăraşi, la Primăria Valea Argovei, contract care vizează serviciile de consultanţă pentru finanţarea investiţiei pentru modernizarea/extinderea sistemului de alimentare cu apă şi înfiinţarea/ extinderea sistemului de canalizare menajeră cu lungimea reţelelor între 20-25 km în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală 2017-2020. Proiectele câştigătoare ale Primăriei Valea Argovei - Înfiinţarea reţelei de apă uzată cu staţie de epurare şi modernizare alimentare cu apă, în comuna Valea Argovei, judeţul Călăraşi 16.640.858,00 lei şi Asfaltare străzi în comuna Valea Argovei, judeţul Călăraşi 9.155.030,00 lei.

Vasile CĂPRESCU
Nicoleta CHERA
Adrian PANĂ





Declaraţiile de avere şi interese ale lui Cotescu Marin Adrănel, director general adjunct la Direcţia generală dezvoltare regională şi infrastructură din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene
Descărcăţi aici documentul.

Lista Obiectivelor de Investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea PNDL II, în perioada 2017-2020, pentru judeţul Vâlcea
Descărcăţi aici documentul.

Lista Obiectivelor de Investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea PNDL II, în perioada 2017-2020, pentru judeţul Ialomiţa
Descărcăţi aici documentul.

Lista Obiectivelor de Investiţii şi sumele alocate acestora pentru finanţarea PNDL II, în perioada 2017-2020, pentru judeţul Călăraşi
Descărcăţi aici documentul.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

30.07.2017 - 19:40PADUREAN: CEEA MAI BUNA VACA DE MULS PANA NU DA PICIORUL,CAND DA SE IMPRASTIE TOT LAPTELE

Pagina 1 din 1 (1 comentarii din 1)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...