Economic

Vineri se inaugurează fabrica de conserve de la Grădinari-Olt

Investiţia, care constă într-o linie de fabricaţie modernă de conservare a legumelor şi un depozit frigorific cu capacitatea de 250 m3, a fost realizată în cadrul proiectului ”Capacitare Economică prin Afaceri Sociale”, finanţat prin Fondul Tematic “Incluziunea socială a romilor şi altor grupuri vulnerabile“ al Programului de Cooperare Elveţiano- Român.

Proiectul este implementat de Fundaţia pentru Dezvoltarea Economiei Sociale în parteneriat cu fundaţia suedeză ”Hjarta till Hjarta”, Comuna Grădinari (OT) şi Fedraţia Patronatelor din Regiunea Oltenia.

Evenimentul de inaugurare a investiţiei va continua cu o scurtă conferinţă pe tema legăturii dintre responsabilitatea socială corporativă şi afacerile sociale locale. În încheiere va avea loc o prezentare/degustare de produse tradiţionale locale (ce vor fi realizate în cadrul fabricii inaugurate).

Participanţii interesaţi vor primi ofertele de contractare a legumelor proaspete sau conservate produse de cele două cooperative agricole locale înfiinţate în cadrul proiectului.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...