La mai bine de o jumătate de an de la recepţionarea unei lucrări în valoare de aproape 634.000 de euro, primăria comunei vâlcene Păuşeşti-Otăsău s-a trezit că experţii Unităţii de Audit Regional Oltenia din Cadrul Curţii de Conturi îi impută 150.000 de euro. Proiectul, a cărui finanţare alocată din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene a fost câştigată cu greu şi care a fost derulat riguros şi implementat fără cea mai mică observaţie, a vizat reconstruirea podului din satul Văleni, distrus de inundaţiile din 2014.
În toamna anului 2016, Primăria Păuşesti-Otăsău anunţa cu îndreptăţită satisfacţie că a reuşit să acceseze suma de 633.752,05 euro (2.797.648, 44 lei), alocată din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene pentru reconstruirea podului din satul Văleni deteriorat grav de inundaţiile din 2014, proiect implementat cu succes. Ales primar în vara lui 2016, Cătălin Avan a fost viceprimar şi, totodată, preşedinte al Comisiei de licitaţie şi responsabilul autorităţii locale pentru proiect. Lucrările încheiate cu bine anul trecut au fost apreciate la justă valoare atât de locuitorii comunei, cât şi de toţi specialiştii implicaţi în proiect, inclusiv cei ai Unităţii de Implementare din cadrul Ministerului Dezvoltării, autoritate de management a fondurilor. Totuşi, un control de rutină, efectuat recent de auditorii de la regionala Curţii de Conturi Craiova, s-a încheiat cu un raport aproape scandalos, care concluzionează, printre altele, că primăria trebuie să returneze statului echivalentul a 150.000 de euro pentru lucrări considerate (eronat şi în opinia noastră, dar şi a câtorva specialişti pe care i-am consultat) neeligibile. Deşi nu au competenţe în domeniul construcţiilor, reprezentanţii Curţii de Conturi s-au legat de o expresie literară în constatările lor, anume faptul că, prin reconstruire, lucrarea “trebuie adusă la situaţia iniţială a obiectivului”. “Dumnealor susţin, spre exemplu, că saltelele de gabioane nu au fost eligibile, deşi ele sunt elemente vitale ale noii soluţii tehnice aplicate conform proiectului lucrării. Şi asta în condiţiile în care, din start, nu ne-au fost acceptate ca eligibile, lucările de demolare a podului vechi sau de instalare pe noul pod a iluminatului public, aşa cum a fost şi pe cel vechi. Mai precizez că podul vechi avea o lăţime de numai cinci metri, iar acum o are de şase, dar toate aceste detalii au fost acceptate de autoritatea de management şi de unitatea de implementare fără obiecţii. Acum ne trezim că reprezentanţi ai statului român ţin cu oricine altcineva, dar nu cu statul român. Nu ne rămâne decât să contestăm în instanţă raportul”, ne-a declarat Cătălin Avan.
“Curtea de Conturi susţine că slatelele de gabioane nu au fost eligibile, deşi ele sunt elemente vitale ale noii soluţii tehnice aplicate conform proiectului lucrării” - Cătălian AVAN, primarul comunei Păuşeşti-Otăsău
Doar două proiecte din cele 67 ale Olteniei, acceptate la finanţare
De subliniat este şi că, la momentul respectiv, UE a acordat României pentru calamităţile din anul 2014 un ajutor financiar, din care 7 milioane euro au fost repartizate, după verificarea amănunţită a proiectelor, localităţilor afectate din Oltenia (67 în total, 59 din Vâlcea şi opt din Gorj). Au depus la Cancelaria Guvernului dosare de accesare a sumelor destinate infrastructurii distruse numai 19 localităţi şi două Consilii Judeţene, Vâlcea, respectiv Gorj, şi, în final, au fost admise pentru decontare, după o verificare laborioasă, numai două dosare: podul de la Păuşeşti peste râul Otăsău, satul Văleni, în valoare de 634.000 euro, şi un pod al CJ Gorj, în valoare de 1.200.000 euro. Restul de cinci milioane de euro se vor întoarce în bugetul UE, deoarece restul localităţilor nu au putut să demonstreze că au respectat ad-literam criteriile şi procedurile. “Vă imaginaţi, cred, cât de minuţios a fost verificată documentaţia depusă de noi. Am fost, în 2014, preşedintele comisiei de licitaţie, responsabilul de proiect pe timpul edificării podului. În aprilie-mai 2016, când contracandidaţii îşi făceau campanie, eu stăteam la Autoritatea de management să depun documente, să răspund la zeci de clarificări”, a mai spus primarul din Păuşeşti-Otăsău.