Luni, 10.07.2017, începând cu orele 16.00, Biblioteca Judeţeană “Alexandru şi Aristia Aman” a găzduit un atelier tematic în cadrul Şcolii de vară “Constantin Brâncuşi”, program desfăşurat de Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova.
Participanţii, studenţi proveniţi din ţări precum Italia, Bulgaria, Polonia şi Rusia, au fost aşteptaţi la bibliotecă pentru vizionarea lungmetrajului Columna (1968), în regia lui Mircea Drăgan. De asemenea, în cadrul aceluiaşi atelier, s-a desfăşurat conferinţa cu titlul Rolul creştinismului în formarea identităţii naţionale, prelegere pe care o va susţine pr. lect.univ.dr. Ionuţ Reşceanu. “Biblioteca Aman se implică şi în acest an într-o colaborează strânsă cu Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova în ceea ce priveşte atelierele de lucru ale Şcolii de vară. Pentru ediţia din acest an, le propunem studenţilor o conferinţă inedită pe marginea identităţii naţionale şi, de asemenea, un film care a făcut carieră la vremea lui şi care, trecând peste clişeele specifice epocii, trimite spre o paradigmă inedită a identităţii naţionale”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Judeţene “Alexandru şi Aristia Aman”.