Pentru Teatrul Anton Pann din Rm Vâlcea stagiunea 2016-2017 s-a dovedit a fi una reuşită. După un an încărcat cu numeroase reprezentaţii, participări la festivaluri naţionale şi internaţionale, sâmbătă 24 iunie la Teatrul Anton Pann s-a tras cortina.
“Toate lucrurile minunate” de Duncan Macmillan, spectacolul realizat de Adrian Roman şi Tavi Costin, a făcut ca seara din sâmbăta aceea să fie cu totul şi cu totul specială. Acest “spectacol plin de bucurie… minunat, trist şi teribil de amuzant” s-a bucurat de un real succes, interacţiunea actorului permanent cu publicul a fost îndelung aplaudată de către cei prezenţi. Dar pentru început aducem în atenţia dumneavoastră cele şase premiere. Ca de fiecare dată o premieră reprezintă un eveniment şi este aşteptată cu un real interes şi multă bucurie în acelaşi timp de către către cei care iubesc teatrul.
Stagiunea a debutat pe 1 octombrie cu TNT – un spectacol de improvizaţie exploziv realizat de Mihaela Sârbu, cunoscută actriţă de teatru şi film, conf. univ. dr. la Catedra de Arta Actorului în cadrul U.N.A.T.C Bucureşti. Mihaela Sîrbu, trebuie precizat, este fondatoarea Teatrului Fără Frontiere şi a primelor cursuri de improvizaţie din România. Din seria teatru contemporan- autori romani, după această primă premieră, Teatrul Anton Pann a pus în scenă spectacolul “Crize” de Mihai Ignat, regia Bogdan Tudor Pelerin. Au urmat două premiere naţionale. Este vorba despre „YEN” de Anna Jordan, regia Adrian Roman, scenografia Traian Tuţă şi Adrian Roman, un spectacol despre care s-a dus vestea şi care încă de la premieră a primit numeroase aprecieri. Articolele din presă şi mai ales din presa de specialitate au scos în evidenţă construcţia spectacolului şi jocul de excepţie al actorilor. Cea de-a doua premieră, tot la nivel national, a fost spectacolul “Nerium Park” de Josep Maria Miró, regia Tudor Lucanu. După cum s-a văzut de a lungul anilor, lucrul cu regizorii de marcă invitaţi au antrenat trupa ducand-o la performanţă. Vorbim aici, în ultimii cinci ani, de Cristi Juncu, Vlad Massaci şi mai tânărul Tudor Lucanu care şi-a făcut deja un nume în breasla domniei sale. La toţi aceştia mai adăugăm şi numele lui Adrian Roman, managerul Teatrului Anton Pann din Rm Vâlcea care, din dragoste pentru teatru, lucrează pro bono.
De fiecare dată teatrul a avut în vedere şi spectacolele pentru copii. În cadrul programului: să învăţăm drumul spre teatru!- teatrul de animaţie pentru copii şi bunici, actorii păpuşari ai Teatrului Anton Pann au pus în scenă două spectacole: “Jack şi vrejul de fasole” spectacol de teatru de animaţie,scenariul, regia si scenografia- Valentin Ligi şi “Căsuţa Prietenilor” regia şi scenografia Valentin Ligi, după un scenariu de Maria Gornic. Programul trupei de actori păpuşari continuă şi în sezonul estival. Ei vor participa cu spectacole susţinute în cadrul evenimentelor locale şi a festivalurilor la care sunt invitaţi să participe. Ca exemplu amintim participarea din vara aceasta la Festivalul Naţional de Teatru pentru Copii “Cărăbuş” de la Brăila. Acestea au fost cele şase premiere ale stagiunii. Dintre ele, spectacolul care a atras cei mai mulţi spectatori, dar şi cele mai multe aprecieri din partea criticii de specialitate a fost „YEN” de de Anna Jordan, regia Adrian Roman.
*Prezenţe în festivaluri
Spectacolele Teatrului Anton Pann au fost selectate in festivaluri naţionale şi internationale precum: “YEN” de de Anna Jordan, regia Adrian Roman, prezent la Festivalul de Teatru Nou de la Arad şi Festivalul de Teatru şi Film de Scurt Metraj pentru Tineret ”fesTIN” Caracal; „UBU REGE” de Alfred Jarry, traducerea Romulus Vulpescu, regia şi scenografia Tudor Lucanu, la Festivalului de Teatru “Râmnic Interfest” Rm Vâlcea şi Festivalului de Teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI) Piatra Neamţ; RESPIRĂ de Duncan Macmillan, traducerea şi regia Adrian Roman la Festivalului de Comedie de la Caracal şi Festivalul Internaţional al Teatrului de Studio”Davila Interfest” Piteşti. Şi spectacolele pentru copii au fost prezentate la festivaluri. Astfel “Jack şi vrejul de fasole” regia şi scenografia Valentin Ligi a participat la Festivalului de Comedie de la Caracal.
*Premii obţinute în festivaluri
La majoritatea festivalurilor la care au fost invitaţi, actorii Teatrului Anton Pann s-au bucurat de premii: premiul pentru cel mai bun actor- Vlad Bîrzanu pentru rolul Ubu din spectacolul “UBU REGE” la Festivalului de Teatru PLEDEZ PENTRU TINE(RI) de la Piatra Neamţ, premiul pentru regie - Adrian Roman, premiul special al juriului şi premiul pentru interpretarea unui rol feminin - Maria Simona Arsu, trei premii pentru spectacolul “Respiră” la Festivalulul Internaţional al Teatrului de Studio”Davila Interfest” Piteşti. Teatrul Anton Pann este onorat de invitaţiile primite la aceste evenimente, ele arată succesul şi dezvoltarea artistică din ultimii ani. Aici s-au format actori de primă mână care în prezent sunt şi joacă la prestigioase teatre din ţară: Cătălin Vieru la Teatrul Naţional Marin Sorescu din Craiova, Ciprian Nicula şi Vlad Bîrzanu la Teatrul Naţional din Bucureşti, toti trei nominalizaţi la Gala Premiilor UNITER. Lista se completează cu alţi actori care au evoluat pe scena Teatrului Anton Pann: Emilian Mârnea, Florin Călbăjos, Ioana Predescu, Amalia Huţan, etc. Două dintr actriţele Teatrului Anton Pann sunt distribuite şi în film. O amintim pe Mădălina Ciotea pe care aţi văzut-o în “ Element 1” (2013) “De ce eu?”(2015) si Toni Erdmann (2016) şi Maria Simona Arsu care a jucat “6,9 pe scara Richter”( 2016) si “The Devil Complex” (2016).
Prezenţe pe scena teatrelor bucureştene
Despre calitatea spectacolelelor şi profesionalismul actorilor de la Teatrul Anton Pann se ştie. Aşa că în ultimii ani trupa a fost invitată să susţină spectacole şi pe scena altor teatre, cu precădere cele din Bucureşti. Conform parteneriatelor încheiate în stagiunea 2016-2017 Teatrul Anton Pann a prezentat pe scena Teatrului Excelsior spectacolul “TNT” realizat de Mihaela Sârbu şi „Vermine Radiante” de Philip Ridley, regia Botos Balint, iar pe scena Teatrului de Comedie Bucureşti spectacolul „RESPIRĂ” de Duncan Macmillan, regia Adrian Roman, două reprezentaţii.
Parteneriatele cu alte instituţii au făcut ca pe tot parcursul acestei stagiuni la Teatrul Anton Pann să aibă loc numeroase evenimente artistice: spectacole invitate ale unor teatre din ţară, concerte de muzică, lansări de carte, difuzarea unor filme cu caracter documentar, acţiuni caritabile cu stângere de fonduri, toate aceste marcând şi unele zile de importanţă naţională şi nu numai. Trecem în revistă şi proiectul de teatru care s-a desfăşurat pe parcursul mai multor module, opt la număr. „Sesam” aşa s-a numit acest proiect educaţional de dezvoltare personală prin cursuri de teatru, proiect care le-a oferit elevilor mai multe oportunităţi, şi anume: oportunitatea de a descoperi şi înţelege sensul meseriei de actor, stimularea creativităţii, a dinamicii de grup şi a spiritului ludic, dobândirea încrederii de sine, întărirea capacităţii de concentrare, dezvoltarea abilităţii de integrare armonioasă în grup, relaxarea şi eliberarea de stres şi în acelaşi timp promovarea imaginii liceului. Partenerii acestui proiect, alături de Teatrul Anton Pann au fost Consiliului Şcolar al Elevilor C.N.I.M.B. şi Colegiul Naţional de Informatică ”Matei Basarab”.
Pentru a vă face o idee cât de cât despre ceea ce a însemnat stagiune 2016-207 am adus în atenţia dumneavoastră câteva dintre activităţile cele mai importante desfăşurate la Teatrul Anton Pann. La final se cuvine să amintim şi numele actorilor care sâmbătă de sămbătă ne-au făcut serile mai frumoase: Mădălina Ciotea, Maria Simona Arsu, Andrei Brădean, Vlad Bîrzanu, Radu Constantinov, Iulia Antonie, Andrei Cătălin, Tavi Costin, Ana Şuşca, Cristian Alexandrescu, Olimpiu Blaj, Szász Reka, Andrada Fuscaşi, Vladimir Purdel şi Alexandru Beteringhe. De aceea cu drag le urăm o vacanţă revigorantă şi îi aşteptăm cu nerăbdare în septembrie pe scena Teatrului Anton Pann. Redeschiderea stagiunii este prevăzută pentru jumătatea lunii septembrie 2017, când publicul va fi primit cu spectacole noi şi cu numeroase surprize. Vacanţă frumoasă vă dorim şi dumneavoastră şi aşteptăm stagiune 207-2018.