Sport

Fotbal, Cupa României

Lincar: Sunt foarte mulţumit, am avut o evoluţie bună

Tehnicianul Damilei, Erik Lincar a suferit pe Ilie Oană primul eşec într-un joc oficial pe banca măciucanilor. “Sunt foarte mulţumit, am avut o evoluţie bună, dar era greu să rezistăm unui adversar cu o posesie extraordinară, valori individuale foarte mari, duelurile unu la unu, era foarte greu să rezistăm. Îmi felicit jucătorii, rămâne se ne concentrăm pe campionat, să avem evoluţii bune in Liga a II-a şi să ne clasăm cât mai sus. Nu am primit gol în campionat, continuăm să muncim şi îmi doresc şi sâmbătă să nu primim gol, când avem meci foarte dificil cu FC Bihor”, a spus tehnicianul Erik Lincar, care speră însă să continue seria extraordinară din campionat.
Antrenorul vâlcenilor spune că dorea să evite Petrolul în şaisprezecimile Cupei. „Dacă ne gândim că acum 5-6 luni eram la Liga a III-a, pentru mulţi jucători a fost prima experienţă a unui joc în nocturnă. Am mulţi băieţi tineri, care au rămas copleşiţi de ceea ce au văzut, până acum doar doi dintre ei au mai avut ocazia să evolueze în nocturnă. Mi-aş fi dorit să evit Petrolul în şaisprezecimi, întrucât obiectivul meu era acela de a depăşi acest tur. Aş fi preferat Petrolul în optimi, dar nu a fost să fie. Felicit echipa gazdă pentru victorie şi pentru atmosfera de pe acest stadion”, a mai afirmat Lincar.

FOTO PROSPORT

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...