În ultima perioadă, Sindicatul Naţional Finanţe Publice - SindFISC a tras numeroase semnale de alarmă cu privire la subţinanţarea activităţii instituţionale a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală: personal insuficient, în condiţiile existenţei unor posturi vacante nefinanţate, provizorat managerial la diferite niveluri, sistem informatic şi suport informaţional deficitar, salarii nemotivante pentru anumite activităţi specifice, logistică precară, lipsa pregătirii profesionale instituţionale a personalului, lipsa protecţiei juridice reale, etc.
Sa nu uitam ca, in conditiile in care riscul in combaterea evaziunii fiscale si impunerea disciplinei economico-financiare a crescut, la momentul actual, colegii de la antifrauda isi desfasoara activitatea in conditiile diminuarii sporului de solicitare neuropsihica de la 25% la 5%, cu promisiunea reintregirii acestuia cu ocazia viitoarei rectificari bugetare (care este incerta, avand in vedere conditionarea acordarii de o rectificare bugetara pozitiva). De asemenea, colegii de la inspectie fiscala si executare silita, desi au un aport cel putin tot atat de insemnat in combaterea evaziunii fiscale, precum si in stabilirea si colectarea veniturilor la bugetul de stat, au salarii mai mici cu pana la 35-40% fata de omologii acestora de la antifrauda si fata de alte categorii de personal din cadrul sistemului institutional.
Chiar si in aceste conditii, datorita efortului si sacrificiului personal al fiecarui angajat din ANAF, precum si pe fondul implementarii unor masuri de imbunatatire a colectarii si conformarii voluntare, in primele 6 luni ale anului curent, ANAF a colectat 101.152 milioane de lei, ceea ce inseamna fata de incasarile din perioada similara a anului 2016 (97.196,7 milioane de lei) o crestere cu 4,1% a volumului veniturilor bugetare colectate.
Pentru luna iunie, Programul de incasari a fost realizat în proportie de 102,7% (mai mult cu 437,8 milioane de lei).
Membrii SindFISC nu doresc ca, in eventuala situatie de nepunere in practica a unor dispozitii ale legii salarizarii bugetarilor, idee care se pare ca va prinde contur in perioada urmatoare, personalul ANAF sa fie facut vinovat in cazul unui astfel de esec si identificat ca principal „tap ispasitor ”, intrucat acesta abordare nu ar fi corecta si ar conduce la o demobilizare accentuata a angajatilor, cu efecte directe asupra gradului de colectare a veniturilor la bugetul de stat.
Preşedinte, Liviu TOADER