Ultima Oră

Un comisar şef de penitenciar a cerut 5.000 de euro unei persoane pentru o angajare

Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, sub coordonarea procurorului desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, au organizat şi realizat prinderea în flagrant a unui comisar şef de penitenciare în cadrul Penitenciarului Craiova, în timp ce primea suma de 1000 euro de la un denunţător, cu scopul de a-i facilita obţinerea unui post de conducător auto în cadrul penitenciarului.

În perioada august 2016 – mai 2017, comisarul şef de penitenciare i-a pretins denunţătorului suma de 5000 euro, din care a primit 4000 euro în trei tranşe (3000 euro şi în două rânduri câte 500 euro), cu promisiunea că-i va facilita încadrarea din sursă externă pe un post de agent de penitenciare.

La sfârşitul lunii mai, o persoană s-a prezentat la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Dolj, unde a formulat un denunţ cu privire la cele arătate mai sus, indicând faptul că urmează ca în perioada următoare să remită făptuitorului şi diferenţa de 1000 euro, până la concurenţa sumei de 5000 euro pretinsă.

Situaţia a fost sesizată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, fiind dispusă şi organizată cu operativitate acţiunea de prindere în flagrant, Ş.M. fiind surprins imediat după ce a primit de la denunţător suma de 1000 euro în autoturismul proprietate personală. Cu acest prilej, a fost efectuată şi o percheziţie la domiciliul persoanei.

Suspectul a fost condus la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de influenţă, urmând ca procurorul de caz să dispună cu privire la eventualele măsuri preventive.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...