Administraţie

Regulament pentru ridicarea maşinilor parcate neregulamentar pe domeniul public al oraşului Horezu

Iniţiativa primăriei din localitate s-a aflat în dezbatere publică pe durata lunii iunie şi urmează a fi analizată de consilierii locali în şedinţa ordinară din iulie

În şedinţa ordinară a Consiliului Local Horezu din iulie a.c., legislativului local urmează a-i fi supus atenţiei şi votului Regulamentul privind activităţile de ridicare, transport, depozitare şi eliberare a autovehiculelor staţionate neregulamentar pe raza oraşului. În perioada 1 – 30 iunie, iniţiativa executivului local s-a aflat în dezbatere publică, perioadă în care au fost înregistrate de către primărie observaţiile şi sugestiile cetăţenilor interesaţi.

Conform proiectului de regulament, menţionat şi în expunerea de motive a proiectului de hotărâre a CL, iniţiativa vizează descongestionarea drumurilor publice, facilitarea accesului de obiectivele de interes public, optimizarea transportului în comun şi protejarea pietonilor pe trotuare, fluidizarea traficului rutier, eliberarea căilor de acces ce desrvesc proprietăţi alăturate drumurilor publice, îmbunătăţirea condiţiilor de deplasare pentru autovehicule, precum şi creşterea gradului de siguranţă a participanţilor la trafic pe drumuri publice. Dispoziţia privind măsura tehnico-administrativă a ridicării autovehiculelor ce încalcă legea revine în sarcina agenţilor constatatori ai Poliţiei Oraşului Horezu prin Biroul Rutier sau din partea Poliţiei Locale prin Serviciul Circulaţie. Restituirea automobilelor către proprietari se va face numai după achitarea tuturor tarifelor aprobate prin hotărâre a CL Horezu. În următoarea şedinţă a legislativului local va fi supusă analizei aleşilor locali şi modalitatea de stabilire a operatorului care se va ocupa de ridicare şi depozitarea autoveziculelor parcate neregulamentar pe domeniul public al oraşului Horezu. În urma fundamentării riguroase, de către acest operator, a costurilor, vor fi supuse analizei consilierilor şi tarifele ce vor fi percepute proprietarilor maşinilor ridicate.

În altă ordine de idei, Primăria Horezu anunţă că zilnic, între orele 8.00 – 16.00, locuitorii interesaţi să închirieze suprafeţe de teren din domeniul public pentru amenajarea de garaje destinate autovehiculelor proprietate personală sunt aşteptaţi la sediul instituţiei cu cereri scrise în acest sens.

 
 
Adaugă Comentariu
Comentarii

Pagina 1 din 1 (0 comentarii din 0)

< înapoiînainte >
 
 
 
 

...statisticile se încarcă... vă rugăm așteptați...