Duminică, 9 iulie, în comuna vâlceană Stoeneşti are loc cea de-a treia ediţie a festivalului local “Pe fir de borangic”. Locuitorii comunei vâlcene percep evenimentul ca pe o zi de sărbătorire a comunei, evenimentul fiind iniţiat, la dorinţa lor, de actualul primar Gheorghe Dumbravă. Titlul generic este inspirat din tradiţia locală a obţinerii firului de mătase din care e urzită ia, element fundamental al portului tradiţional românesc.
“Programul oficial va începe de la ora 12.00, cu un spectacol oferit de elevii de la Şcolile Generale Stoeneşti şi Dobriceni. De la ora 13.00 urmează ansamblul folcloric “Moştenitorii” din comuna vecină Pietrari, iar de la ora 14.00 Cristi Pleanţă şi invitaţii. Ceremonia oficială este programată cu începere de ora 16.00, deschisă de mici discursuri, al meu în calitate de primar şi cele ale invitaţilor din conducerea judeţului. Am invitat şi toţi parlamentarii Vâlcii la acest eveniment. Ca de obicei, am pregătit un program foarte frumos şi în continuare, spun eu, cu spectacole care se vor întinde până spre miezul nopţii. Cu puţin noroc, ne va ajuta şi vremea, cel puţin aşa arată actualele prognoze meteo pentru duminică. Capete de afiş ale spectacolelor sunt Niculina Stoican şi Adi de la Vâlcea, dar pe scenă vor urca şi alte nume cunoscute precum Alexia, Violeta Constantin, sau Olguţa Berbec. Adi de la Vâlcea va susţine concertul de închidere, cel dinaintea focului de artificii”, ne-a declarat Gheorghe Dumbravă.