Wizz Air a operat astăzi primul zbor Craiova – Tel Aviv. Tel Aviv, un oraş cu un ritm de viaţă alert, dar în acelaşi timp şi cu numeroase locuri de petrecere a timpului liber, este o destinaţie ideală de vacanţă pe tot parcursul anului. Cu o istorie fascinantă, oraşul îi va surprinde pe vizitatori cu galerii de artă contemporane, lounge-uri şi cu o gastronomie aparte, buticuri artizanale şi plaje însorite.
"Astăzi au fost lansate de pe Aeroportul Internaţional Craiova zborurile către prima destinaţie din afara spaţiului european, Tel Aviv. Ne bucurăm să putem spune că numărul marilor oraşe cu care am reuşit să conectăm în mod direct Craiova, prin curse aeriene, creşte astfel la 12 - Milano, Roma, Bologna, Veneţia, Paris, Londra, Liverpool, Madrid, Barcelona, Valencia, Köln şi, acum, Tel Aviv. Trebuie să ne gândim că, în urmă cu patru ani, când pe Aeroportul Internaţional Craiova reîncepea operarea zborurilor în urma amplului proces de modernizare şi dotare susţinut exclusiv cu fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Dolj, de aici se putea călători către trei destinaţii internaţionale: Roma, Milano şi Londra", a declarat Ion Prioteasa, preşedintele CJ Dolj.
Zborurile către Tel Aviv vor avea loc de două ori pe săptămână, lunea şi vinerea, iar biletele sunt disponibile şi pot fi rezervate pe wizzair.com de la doar 119 RON.